Încercare de spargere a unui bancomat, dejucată de poliţişti

Azi-noapte, în jurul orei 3:00, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare, poliţiştii din comuna teleormăneană Poeni au auzit alarma unui magazin / Deplasându-se la locul respectiv, au observat patru persoane care se îndreptau în fugă către un autoturism parcat în apropiere, cu care au demarat în trombă, fără a se supune somaţiei de a se opri. Poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului. La câţiva kilometri de localitate, în pădure, pe un drum accidentat care deserveşte un parc petrolier, maşina urmărită a rămas în pană, iar cele patru persoane au fugit şi s-au ascuns în pădure. La nivelul Poliţiei oraşului Videle au fost dispuse de urgenţă măsurile specifice unei astfel de situaţii. Mai mulţi poliţişti au fost mobilizaţi în filtrele constituite pe arterele rutiere din apropiere, precum şi în activităţile de căutare a suspecţilor, în pădure şi în parcul petrolier. În cursul zilei de astăzi, cele patru persoane au fost identificate la o lizieră a pădurii, în zona comunei Gratia, judeţul Teleorman. Acestea se urcau într-un alt autoturism, cu intenţia de a părăsi zona. S-a încercat, din nou, oprirea lor într-un filtru al poliţiei, iar din autoturism, de această dată, au fugit cinci persoane către pădure. După ce au fost prinşi, cei cinci fugari, precum şi alte două persoane aflate în cel de-al doilea autoturism au fost conduşi la sediul poliţiei. Din primele cercetări s-a stabilit că suspecţii – trei tineri din municipiul Bucureşti şi unul din localitatea Chitila, judeţul Ilfov, cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani – au pătruns prin efracţie într-un magazin din comuna Poeni, cu intenţia de a sparge bancomatul amplasat în interiorul acestuia. În urma declanşării sistemului de alarmă şi a apariţiei poliţiştilor, aceştia au renunţat şi au fugit. Celelalte trei persoane s-au dovedit a fi complici care au venit de dimineaţă cu intenţia de a-i ajuta pe suspecţi să scape din filtrul poliţiei. Unul dintre aceştia avea deja emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor aspectelor comiterii faptei, urmând a fi propusă o soluţie legală parchetului. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICEE-mail: presa@politiaromana.roTelefon: / Fax: 021-316.66.65


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut