Ministerul Administraţiei şi Internelor precizează că pe parcursul zilei de 10 noiembrie 2009, la nivel naţional, au fost semnalate 30 incidente electorale în judeţele Argeş, Arad, Bistriţa-Năsăud, Bucureşti, Buzău, Botoşani, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Olt, Prahova, Satu-Mare, Suceava, Vrancea şi Vaslui. Cele mai multe incidente electorale au constat în distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere a materialelor electorale (8).De asemenea, au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale, cu o valoare totală de 1.000 lei.* * *Ministerul Administraţiei şi Internelor accentueză recomandarea adresată cetăţenilor de a conştientiza riscurile pe care le presupune nerespectarea legii electorale, precum şi sancţiunile legale prevăzute pentru încălcarea legislaţiei în cauză.De asemenea, instituţia noastră atenţionează cetăţenii că orice faptă care încalcă prevederile legislaţiei electorale poate fi sesizată la numărul unic de urgenţă 112