Ministerul Administraţiei şi Internelor mulţumeşte cetăţenilor care au înţeles să-şi exprime în mod corect, legal şi civilizat dreptul constituţional de vot, precum şi partidelor politice, organizaţiilor non-guvernamentale şi mass-mediei care, prin sesizările promte, au contribuit la crearea unui climat de siguranţă publică pe timpul procesului electoral.De asemenea, Ministerul Administraţiei şi Internelor mulţumeşte lucrătorilor săi care, pe parcursul campaniei electorale şi al celor două tururi de scrutin, şi-au exercitat atribuţiile de serviciu manifestând demnitate şi responsabilitate faţă de cetăţenii României.La data de 6 decembrie 2009, pe perioada procesului electoral, au fost înregistrate la nivel naţional 194 infracţiuni, pentru care sunt cercetate 191 de persoane şi au fost aplicate 269 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 208.870 lei.Până în acest moment au fost reţinute pentru 24 de ore două persoane (una în Săcele – jud. Braşov pentru intenţia de a vota de mai multe ori şi una în Ştefăneşti – jud. Argeş pentru oferirea de bunuri în scopul determinării alegătorului să voteze ori să nu voteze un anumit candidat).Cele mai multe infracţiuni au fost înregistrate pe raza judeţelor Dâmboviţa (29), Teleorman (16), Vrancea şi Galaţi (câte 12) şi privesc fapte prevăzute de O.U.G nr. 95/2009 privind modificarea şi completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României (oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze ori să nu voteze un anumit candidat şi intenţie vot multiplu).Nu au fost înregistrate infracţiuni în judeţele Arad, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Caraş-Severin, Ialomiţa, Sălaj şi Vâlcea.Cele mai multe persoane cercetate sunt în judeţele Dâmboviţa (35), Teleorman (20) şi Galaţi (12). Totodată, cele mai multe sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în judeţele Satu Mare (46), Dolj (21) şi în municipiul Bucureşti (18).