La data de 2 decembrie 2009, la nivel naţional, au fost înregistrate 17 infracţiuni, pentru care sunt cercetate 36 de persoane şi au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 7.000 lei.Infracţiunile au fost comise pe raza judeţelor Bacău, Dâmboviţa, Galaţi, Iaşi, Olt, Suceava, Teleorman şi privesc fapte prevăzute de O.U.G nr. 95/2009 privind modificarea şi completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României (oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze ori să nu voteze).* *În conformitate cu prevederile O.U.G nr. 95/2009, infracţiunea de oferire sau dare de bani, bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze ori să nu voteze se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.