Al optulea caz diagnosticat cu COVID-19 (coronavirus) pe teritoriul României este al unui bărbat în vârstă de 51 de ani din județul Olt, care a călătorit din Italia cu același autocar cu bărbatul de 71 de ani din Suceava, fiind contact direct al acestuia. Bărbatul nu prezintă simptome specifice, în momentul confirmării acesta se afla în izolare la domiciliu din data de 29 februarie și este internat la Spitalul de boli infecțioase din Craiova.
Până în acest moment, dintre persoanele care au fost confirmate cu COVID-19 (coronavirus), trei au fost declarate vindecate, toate trei fiind externate.
În acest moment, sunt internați 5 pacienți diagnosticați cu infecție cu COVID-19 (coronavirus) în centre medicale specializate în tratarea bolilor infecțioase din Timișoara, Cluj-Napoca, Iași și Craiova, starea de sănătate a acestora fiind monitorizată permanent de personal medical.
Starea de sănătate a tinerilor de 16 ani din Timișoara și a bărbatului din Olt este bună, neavând simptome, iar a pacienților internați la Iași și Cluj-Napoca este ameliorată față de momentul internării lor.
La nivel național se află în carantină 22 persoane, pentru alte 12.619 de persoane fiind dispusă măsura auto-izolării la domiciliu.
Până la această oră au fost prelevate și analizate 734 probe de la persoanele care au sosit în România din zone afectate de infecția cu COVID-19 (coronavirus) ori persoane care au intrat în contact cu pacienți confirmați cu acest virus. Dintre acestea, 726 au ieșit cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu virusul.
Ministerul Sănătății a solicitat astăzi spitalelor județene să demareze proceduri de licitații pentru achiziționarea a câte unui aparat Real Time PCR în vederea creșterii capacității de testare, care în acest moment este realizată în 6 centre (București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Craiova).
Cetățenii care doresc informații despre situațiile legate de COVID – 19, despre modul în care se manifestă virusul, modalitățile de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii legate de conduita preventivă pot apela numărul TelVerde 0800 800 358. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații numărul de telefon +4021.320.20.20.
Rugăm cetățenii să se informeze permanent și să ia în considerare doar informațiile verificate prin surse oficiale.
Grupul de Comunicare Strategică