În urma unei acţiuni în sistem integrat, derulată în municipiul Bucureşti, pentru verificarea magazinelor care comercializează produse cu efecte psihoactive, dăunătoare sănătăţii, altele decât cele reglementate, au fost constatate 9 infracţiuni şi a fost dispusă suspendarea activităţii a patru magazine. Totodată, peste 90 de g. de substanţe tip „spice” şi 270 plicuri cu produse tip ”spice” au fost ridicate în vederea expertizării.Azi-noapte, echipe mixte de poliţişti ai Serviciului Antidrog din cadrul B.C.C.O. Bucureşti, ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din D.G.P.M.B şi specialişti de la Garda Financiară – Secţia Municipiului Bucureşti, Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti, Direcţia pentru Agricultură a Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti au desfăşurat o acţiune complexă în Capitală, efectuând controale la magazinele care comercializează astfel de substanţe, fiind vizate, în special, cele care sunt situate în apropierea unităţilor de învăţământ. Acţiunea a fost desfăşurată în baza Ordinului Comun al M.A.I., M.F.P., M.A.D.R., A.N.S.V.S.A., A.N.S.V. şi A.N.P.C., pentru constituirea echipelor mixte ce vor efectua controale, conform competenţelor legale, în locurile şi/sau mediile în care se produc, se comercializează, se utilizează sau se consumă substanţe şi/sau produse noi cu efecte psihoactive, dăunătoare sănătătii, altele decât cele reglementate, al Ordinului Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti şi al Planului de măsuri al B.C.C.O. Bucureşti – Serviciul Antidrog şi D.G.P.M.B..În timpul acestei operaţiuni, echipele mixte au controlat 9 magazine, fiind ridicate 90,4 g. substanţe tip ”spice” şi 271 plicuri cu produse tip ”spice”, în valoare de 16.260 de lei, precum şi 110 lei, bani susceptibili a proveni din vânzarea de „etnobotanice”. Toate substanţele vor fi înaintate la Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, din cadrul I.G.P.R., pentru expertizare.De asemenea, au fost constatate 9 infracţiuni şi aplicate 15 sancţiuni contravenţionale în valoare de 73.100 de lei, fiind, totodată, suspendată activitatea, la patru magazine. În cauză, în dosarele penale întocmite de poliţişti, se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de „cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, oferire, punere în vânzare, vânzare, distribuire, livrare cu orice titlu, trimitere, transport, procurare, cumpărare, deţinere ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc şi de mare risc, fără drept”, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 2, alin. 1 şi 2, din Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.Oamenii legii continuă activităţile specifice pentru identificarea şi tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate în astfel de activităţi ilicite. I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice