85 de infracţiuni economice au fost constatate de poliţiştii structurilor de investigare a fraudelor, în ultima săptămână. / 77 de persoane sunt suspectate de comiterea acestor fapte.În perioada 13 – 19 septembrie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în urma acţiunilor şi controalelor desfăşurate pentru garantarea unui mediu de afaceri curat, poliţiştii formaţiunilor de investigare a fraudelor au depistat 85 de infracţiuni. Astfel, poliţiştii au descoperit, în ultima săptămână, 45 de infracţiuni de evaziune fiscală, 6 delapidări, 4 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, 12 infracţiuni de înșelăciune, 4 infracţiuni de uz de fals și 3 infracţiuni de contrabandă. De asemenea, poliţiştii cercetează o infracține de gestiune frauduloasă, una de bancrută frauduloasă, una de fals în declarații, o infracţiune la Legea nr. 86/2006 – privind Codul Vamal, una la Legea 656/2003 – privind spălarea banilor, una la Legea 84/2003 privind Codul Vamal și o faptă de corupție.77 de persoane sunt suspectate de comiterea acestor fapte, dintre care 13 au fost reţinute şi una arestată preventiv.I.G.P.R. – Centrul de Informare si Relatii Publice