93 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni economice au fost cercetate, în ultima săptămână, de poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul I.G.P.R.În perioada 14– 20 noiembrie a.c., în urma activităţilor desfăşurate sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul I.G.P.R., poliţiştii formaţiunilor de investigare a fraudelor au constatat 91 de infracţiuni. De comiterea acestor fapte sunt bănuite 93 de persoane, dintre care 4 au fost reţinute şi 8 au fost arestate.Astfel, poliţiştii au constatat, în ultima săptămână, 44 de evaziuni fiscale şi 12 infracţiuni de înşelăciune, 11 ilegalităţi prevăzute de la Legea nr.86/2006 privind Codul vamal, 7 fapte de delapidare, 3 la Legea nr. 8/1996 şi 2 la Legea nr. 571/2003 – Codul Fiscal.De asemenea, poliţiştii cercetează câte o infracţiune de complicitate la evaziune fiscal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii, fals material în înscrisuri oficiale, neglijenţă în serviciu, una la Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi una la Legea nr. 656/2003 privind spălarea banilor.În ultima săptămână, poliţiştii de la investigarea fraudelor au constatat 5 infracţiuni de corupţie, respectiv 4 de luare de mită şi o infracţiune de dare de mită.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice