Infracţiuni economice, depistate de poliţişti

În ultima săptămână, poliţiştii de investigare a fraudelor au cercetat 185 de persoane suspectate de comiterea a 165 de infracţiuni de natură economică.În perioada 5-11 martie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor, împreună cu alte forţe sau instituţii cu atribuţiuni în domeniu, au continuat activităţile de prevenire, descoperire şi cercetare. Astfel, în urma controalelor la diferite societăţi comerciale, verificări în trafic şi percheziţii desfăşurate, au fost depistate 165 de infracţiuni, de comiterea cărora sunt suspectate 185 de persoane (patru fiind reţinute ori arestate).Printre infracţiunile depistate de poliţişti, în acestă perioadă, se numără 30 de infracţiuni de evaziune fiscală, 8 la Legea 86/2006 privind codul vamal, 18 înşelăciuni în relaţiile comerciale, 18 falsuri în înscrisuri, 4 infracţiuni la Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, 7 la Legea 8/1996 privind drepturile de autor şi conexe, 6 fapte de delapidare şi 14 fapte de corupţie.Totodată, 16 persoane sunt cercetate în 12 dosare complexe, faptele comise având urmări deosebit de grave prin cuantumul prejudiciului sau al numărului mare de persoane implicate.Exemple *** Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Fraudelor au identificat mai multe persoane suspectate că efectuează achiziţii intracomunitare de flori tăiate, în numele unor firme nou înfiinţate, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi obligaţiilor datorate bugetului general consolidat al statului.Au fost oprite în trafic, în apropierea comunei Jilava, două autoutilitare care transportau flori tăiate pentru care nu existau documente legale de provenienţă sau însoţire, mărfurile provenind de la un depozit clandestin din comuna Jilava.Poliţiştii au declanşat verificări şi la depozit, constatând că la adresa respectivă funcţionează, de aproximativ două săptămâni, o societate administrată de trei bărbaţi, un român şi doi italieni. Cei doi cetăţeni străini desfăşuraseră anterior operaţiuni comerciale intracomunitare în numele unei alte societăţi comerciale din Bucureşti.Documentele găsite la depozit au relevat faptul că, din luna noiembrie 2010 până în prezent, reprezentanţii celor două societăţi comerciale au introdus în ţară şi au vândut fără documente legale peste 1.000.000 de fire flori tăiate, în valoare de aproximativ 500.000 euro, fără a evidenţia şi plăti către bugetul general consolidat al statului T.V.A. şi impozit pe profit. Pentru a disimula originea mărfurilor şi a ascunde circuitul financiar, cei în cauză au folosit un sistem triunghiular, cu societăţi comerciale şi bănci din Olanda, Italia şi România. *** Poliţiştii din Sibiu au depistat un bărbat care a pretins şi primit de la patru persoane sume de bani cuprinse între 250 şi 300 de euro, precum şi suma de 121 de lei pentru a le facilita obţinerea de contracte de muncă în Belgia, prin intermediul cunoştinţelor pe care le are la firme specializate în plasarea forţei de muncă. Cei 121 de lei erau solicitaţi pentru primirea vizei medicale, fără a efectua în fapt controlul. Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lîngă Tribunalul Sibiu care a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă. *** Poliţiştii din Constanţa au documentat activitatea infracţională a trei persoane suspecte că au achiziţionat produse cerealiere, în cursul anului 2008, fără a evidenţia aceste operaţiuni în documentele contabile. De asemenea, din verificările în teren s-a constatat faptul că sediile sociale ale persoanelor juridice pe care le reprezentau erau declarate în mod fictiv, prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului fiind de 21.313 lei.În vederea acoperirii acestui prejudiciu, în cauză s-a dispus confiscarea prin sechestru asigurător a 1,8 tone de deşeuri reciclabile neferoase (în valoare de circa 40.000 lei), identificate în urma depistării în trafic a unei autoutilitare, marfă pentru care unul dintre suspecţi a prezentat documente de provenienţă întocmite în fals. În cauză s-au extins cercetările şi asupra societăţii căreia îi erau destinate deşeurile neferoase urmând ca împreună cu organele fiscale competente să se efectueze verficări asupra tuturor societăţilor comerciale implicate, în scopul stabilirii cu exactitate a prejudiciului total cauzat şi a tragerii la răspundere a persoanelor responsabile.A fost începută urmărirrea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. *** Poliţiştii din Braşov au început urmărirea penală faţă de un bărbat suspectat de înşelăciune.În urma unei convenţii verbale încheiate în cursul anului 2009 între suspect şi o femeie, acesta a fost imputernicit să obţină certificatul de urbanism, autorizaţia de construcţie şi toate avizele necesare extinderii şi consolidării unui imobil din Braşov, proprietatea femeii. În acest sens, femeia i-a predat 55.000 de euro (echivalentul a 230.252 lei), pe care acesta nu a utilizat-o în totalitate în scopul efectuării lucrărilor menţionate, prezentând beneficiarei facturi fiscale şi chitanţe false, în valoare de 183.802 lei pentru a justifica sumele cheltuite. Valoarea tehnică a lucrărilor executate şi a materialelor de construcţii neutilizate, lăsate în incinta construcţiei, este de 21.932 de lei. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspectului. *** Poliţiştii din Suceava au început urmărirea penală faţă de un bărbat care este suspectat că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a livrat în mai 2010, 38.800 de litri de motorină, fără aviz de însoţire a mărfii şi fără factură. Pentru întreaga cantitate de motorină acesta nu a putut face dovada provenienţei dintr-un antrepozit autorizat pentru producţie sau de la importatori autorizaţi, respectiv achitarea accizei. Autocisterna cu combustibilul în cauză a fost depistată în Suceava, conducătorul auto neavând nici un document pentru marfa transportată, necunoscând societatea expeditoare şi nici beneficiarul mărfurilor transportate. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 48.565 lei, reprezentand accize. *** Poliţişti din Călăraşi, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Financiare, Inspectoratului Teritorial de Muncă şi Vama Călăraşi au acţionat pentru combaterea evaziunii fiscale, contrabandei şi muncii la negru. A fost controlată o societate comercială din Lehliu Gară, care desfăşoară activităţi în domeniul textil.La momentul efectuării controlului, la secţia de producţie au fost depistate 25 de persoane care desfăşurau activităţi, fără să aibă contracte de muncă. S-a dispus măsura sancţionării administratorului cu 100.000 de lei, conform prevederilor Codului Muncii.Administratorul societăţii nu a putut prezenta documente de provenienţă a materiei prime şi a altor obiecte, fiind luată măsura indisponibilizări a 23.200 de boluri de ceramică, în valoare de 116.000 de lei, peste 130.000 de tacâmuri, în valoare de 264.000 de lei, 326 de baterii din clasa a II-a – articole pirotehnice interzise la deţinere, în valoare de 4.500 de lei şi materiale textile de 650.000 de lei.Valoarea aproximativă a tuturor bunurilor ridicate în vederea confiscării depăşeşte 1.000.000 lei.În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, contrabandă şi deţinerea fără drept de articole pirotehnice. *** Poliţiştii din Bihor au început urmărirea penală faţă de un bărbat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.Acesta este suspectat că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Bihor, în perioada octombrie 2009 – iunie 2010, a efectuat achiziţii intracomunitare de produse din carne de la mai mulţi parteneri comerciali din Ungaria, în valoare totală de 857.596 lei, pe care nu le-a evidenţiat în contabilitatea societăţii şi nici nu le-a declarat organelor fiscale. Totodată, acesta este bănuit că s-a sustras de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale prin declararea inexactă a sediului social al societăţii, la care nu a desfăşurat activităţi comerciale. Prejudiciul total cauzat bugetului consolidat al statului este de 300.158 lei. Poliţiştii continuă cercetările. *** Poliţiştii din Constanţa au documentat activitatea infracţională a două persoane suspectate că, în perioada iunie-august 2010, au efectuat achiziţii de cereale de la două societăţi comerciale, din Bucureşti, în urma cărora şi-au dedus în mod nejustificat T.V.A. neexigibil în sumă de 25.398.000 lei în scopul diminuării impozitului pe profit.În urma verificării societăţilor comerciale furnizoare s-a constatat faptul că acestea nu funcţionează la sediul social declarat, rezultând indicii de săvârşire a infracţiunii de evidenţiere în actele contabile a unor cheltuieli fictive. *** Poliţiştii din Olteniţa, judeţul Călăraşi, în colaborare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Călăraşi, Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Călăraşi şi Serviciului Intervenţie Rapidă Călăraşi, în baza unor autorizaţii, au efectuat cinci percheziţii domiciliare pe raza localităţilor Şoldanu şi Curcani, judeţul Călăraşi, acţionând pe linia combaterii evaziunii fiscale.În urma descinderilor, în locuinţa lui B. Costel, din Comuna Şoldanu, au fost descoperite două aparate manuale pentru confecţionat ţigări, 2.199 ţigări cu filtru, 258 de ambalaje de ţigări cu filtru şi 2,160 kg. de tutun mărunţit.La domiciliul Vioricăi P., din Comuna Şoldanu a fost găsit un aparat manual pentru confecţionat ţigări.În urma verificărilor efectuate în locuinţa lui Victoriei I. şi Mariei I., din Comuna Şoldanu, au fost descoperite 3,9 kg. de tutun mărunţit, iar la domiciliul lui M. Ion din comuna Şoldanu, trei aparate manuale pentru confecţionat ţigări, 2,840 kg. de tutun mărunţit, 5.000 foiţe filtru, 60 ţigări confecţionate şi 1.969 cupoane pensii şi reduceri transport aparţinând unor persoane din judeţele Călăraşi şi Giurgiu.De asemenea, în incinta locuinţei lui A. Marian şi A. Dumitra, din Comuna Curcani, au fost identificate 4.500 kg. de seminţe de floarea soarelui, fără documente de provenienţă.Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării, pe numele persoanelor în cauză fiind întocmite dosare penale pentru încălcarea prevederilor art. 2961 alin. 6 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi art. 9 alin. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.*** Poliţiştii din Bihor au început urmărirea penală faţă de o persoană suspectată de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.Aceasta este bănuită că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale a indus şi menţinut în eroare reprezentanţii unei firme cu ocazia încheierii unui contract de leasing financiar, în noiembrie 2009, prin care s-a transmis dreptul de folosinţă asupra unui autoturism. Aceasta a prezentat în fals faptul că societatea pe care o reprezenta era solvabilă, în vederea obţinerii pentru sine a unui folos material injust. Pentru a-i determina pe reprezentanţii firmei de leasing să încheie contractul, aceasta este suspectată că le-a predat patru bilete la ordin în alb, emise de societatea pe care o reprezenta, cu titlu de garantare a unor plăţi ulterioare, unul dintre acestea fiind refuzat la plată pe motiv de lipsă disponibil în cont. Prejudiciul total cauzat prin săvârşirea faptei este de aproximativ 28.000 de euro.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut