Poliţiştii de investigare a fraudelor din Bihor au finalizat cercetările şi au propus trimiterea în judecată a doi orădeni suspectaţi că au obţinut un credit bancar prin înşelăciune şi fals.Joi, 13 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au finalizat cercetările faţă de orădenii H.V. şi H.A.R., ambii de 35 de ani, aceştia fiind suspectaţi de înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. H.V. este bănuit că, în cursul lunii octombrie 2007, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în Oradea, a solicitat de la o unitate bancară un credit în valoare de 99.800 de CHF, pentru obţinerea căruia a prezentat în faţa ofiţerului de credit documente falsificate, care atestau în mod nereal că suspecta H.A.R. ar fi angajată a respectivei firme. Orădeanca H.A.R. e acuzată de anchetatori că a semnat contractul de credit în calitate de codebitor, cunoscând faptul că documentele în baza cărora creditul a fost acordat sunt falsificate. Prejudiciul total provocat este de 434.444,80 lei, din care s-a reuşit recuperarea sumei de 245,512,8 lei. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au înaintat dosarul cauzei Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunere de trimitere în judecată a ambilor suspecţi.I.G.P.R.