În ultima săptămână, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au continuat acţiunile pentru protejarea mediului de afaceri împotriva ilegalităţilor economice.În perioada 27 noiembrie – 3 decembrie a.c., poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au constatat 42 de infracţiuni economice, de comiterea cărora sunt bănuite 54 de persoane.Poliţiştii au constatat 9 infracţiuni de evaziune fiscală, 9 înşelăciuni, 8 infracţiuni prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, 4 fapte la Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal şi 3 infracţiuni la Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.De asemenea, poliţiştii au constatat câte două fapte de uz de fals, contrabandă, fals material în înscrisuri oficiale şi de spălare a banilor, precum şi o faptă de corupţie (dare de mită).Exemplu:La data de 26 noiembrie a.c., polițiștii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au efectuat 33 de percheziții la locuințele și sediile sociale ale unor persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani.Din cercetări a reieșit că, în perioada 2013-2014, reprezentanţii unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti, ar fi dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a unor facturi fictive, emise de societăţi comerciale cu comportament de tip “fantomă”, care atestă, în mod nereal, achiziţia unor bunuri sau servicii de la societăţile emitente ale documentelor justificative.În baza acestora, societatea comercială ar fi beneficiat de avantaje fiscale ilicite, constând în deducerea frauduloasă a T.V.A. aferentă acestor achiziţii şi diminuarea nelegală a bazei impozabile aferentă impozitului pe profit.Prejudiciul estimat adus bugetului general consolidat al statului este de aproximativ 10.000.000 lei, iar suma totală rezultată din circuitul de spălare a banilor este de aproximativ 20.000.000 lei.Persoanele vizate au fost conduse, pentru audieri, la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al Poliției Capitalei.În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de 19 persoane, fiind puse în aplicare mai multe mandate de aducere.Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii şi al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor Bucureşti. * * * La data de 25 noiembrie a.c., poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, au efectuat 34 de percheziţii în judeţele Argeş, Vâlcea, Olt, Ilfov, Iaşi şi în municipiul Bucureşti.La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie ale judeţelor Vâlcea, Olt, Iaşi şi din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, precum şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.Activităţile s-au desfăşurat în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.Persoanele în cauză sunt bănuite că, în perioada 2009 – 2015, s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat prin interpunerea în circuitul economic a unor societăţi comerciale de tip fantomă.Poliţiştii au pus în aplicare 34 de mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, pentru audieri.Prejudiciul cauzat bugetului de stat, estimat până în prezent, este de 13.000.000 de lei.Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice