Înșelăciuni cu consecințe deosebit de grave

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi au destructurat o grupare infracţională organizată, specializată în înşelăciuni cu consecinţe deosebit de grave./ Faţă de 10 suspecţi s-a propus instanţei arestarea preventivă.Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi, împreună cu lucrători ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, au efectuat 20 de percheziţii la domiciliile şi în mai multe camere de deţinere din cadrul Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, ale unor persoane suspectate de comiterea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, faptă prevăzută de Legea nr. 39/2003 şi de articolul 215 din Codul Penal. La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci şi jandarmi de la I.J.J. Galaţi.Din cercetările efectuate în cauză se conturează suspiciunea rezonabilă că modul de operare al grupului infracţional organizat consta în contactarea telefonică a mai multor părţi vătămate, de către o parte din membrii grupării, aflaţi în stare de deţinere în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, sub pretextul ca au câştigat premii importante sau că o rudă apropiată a suferit un accident de circulaţie.Părţilor vătămate li se solicita fie plata impozitului, pentru a putea ridica premiul câştigat, fie remiterea unor sume de bani în vederea ajutării rudei aflate în dificultate.Sumele de bani achitate de părţile vătămate erau apoi ridicate de către alţi membri ai grupării şi remise liderilor grupului infracţional organizat.Procurorii D.I.I.C.O.T. au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a 10 suspecţi.Acţiunea a beneficiat de suportul tehnic al Serviciului Român de Informaţii.I.G.P.R.- Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut