Inspectoratul General de Aviaţie si-a sărbătorit prima aniversare

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a participat astăzi la festivitatea dedicată sărbătoririi Zilei Inspectoratului General de Aviaţie, eveniment ce a avut loc la Casa de Cultură a Ministerului.Cu acest prilej, ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, le-a mulţumit pentru contribuţia adusă la salvarea de vieţi omeneşti: „IGAV este arma cea mai iubită din M.A.I. şi asta pentru că lumea vede eforturile pe care le faceţi pentru a le salva, nu o singură dată, viaţa”.De asemenea, ministrul Administraţiei şi Internelor a apreciat buna colaborare cu celelalte arme în misiuni de asigurare a ordinii publice şi supravegherea frontierei „ tot mai mult veţi fi implicaţi în ceea ce reprezintă un management integrat al forţelor Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin dumneavoastră realizăm, efectiv, acest management integrat care va fi cu atât mai necesar, cu cât am convingerea că ne vom îndeplini misiunea de a duce România, anul viitor în martie, în Spaţiul Schengen” . Prezent la festivitate, dr. Raed Arafat, subsecretar de stat in Ministerul Sănătăţii a ţinut să evidenţieze buna colaborare existentă intre cele doua ministere, menţionând în acest sens „Fără pompieri, SMURD-ul n-ar fi existat, fără M.A.I., SMURD-ul n-ar fi existat, cu siguranţă că fară IGAV, SMURD-UL n-ar fi avut aripi!”La eveniment au mai participat Secretarul de Stat, Şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestor şef de poliţie Dan –Valentin Fătuloiu, precum şi inspectorii generali ai principalelor arme din minister.Declaraţii videodeclaratii Vasile Blaga declaraţii Raed Arafatdeclaraţii Dorel Grădinaru


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut