Întâlnire a ministrului administraţiei şi internelor cu ataşaţi de afaceri interne străini acreditaţi în România

Viceprim-ministrul Dan Nica, ministrul administraţiei şi internelor, s-a întâlnit, astăzi, la sediul M.A.I, pentru prima dată de la preluarea mandatului, cu ofiţerii de legătură şi ataşaţii de interne străini acreditaţi în România.Au răspuns invitaţiei reprezentanţi ai Cehiei, Franţei, Germaniei, Italiei, Marii Britanii, Olandei, Slovaciei, Spaniei, Statelor Unite ale Americii, Danemarcei, Finlandei, Islandei, Norvegiei, Suediei, Indoneziei şi cei ai F.B.I. În acest cadru, viceprim-ministrul Dan Nica a vorbit despre eficienţa pe care o au activităţile de cooperare poliţienească în plan internaţional, subliniind faptul că schimbul a peste 2.000 de mesaje cu poliţişti şi structuri străine a condus la rezolvarea unor cazuri importante.De asemenea, ministrul Nica a enumerat principalele preocupări existente la nivelul ministerului pe care îl conduce pentru respectarea calendarului de integrare a României în Spaţiul Schengen şi câteva dintre priorităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru acest an.Astfel, au fost aduse în discuţie o serie de subiecte privind reorganizarea şi eficientizarea activităţii Ministerului Administraţiei şi Internelor, misiunile de evaluare Schengen, acordurile internaţionale în domeniul cooperării, securizarea frontierelor României, performanţele Sistemului complex de observare şi supraveghere şi control al traficului la Marea Neagră (SCOMAR). În cadrul dialogului, ofiţerii de legătură şi ataşaţii de interne străini au apreciat buna colaborare cu autorităţile române şi au adus în atenţie cazuri rezolvate graţiei cooperării, considerând necesară continuarea proiectelor existente. SERVICIUL COMUNICARE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut