În perioada 19 – 22 octombrie 2010, o delegaţie a Poliţiei de Frontieră Române, condusă de inspectorul general, chestor principal de poliţie Ioan BUDA, a participat la cea de-a XI-a Întâlnire Anuală a Şefilor Poliţiilor de Frontieră/Gardă de Coastă din statele riverane Mării Negre, ce s-a desfăşurat în Federaţia Rusă, la Soci.Întâlnirea a avut loc în conformitate cu Acordul de cooperare între guvernele statelor participante la Cooperarea Economică a Mării Negre în domeniul combaterii criminalităţii, în special a formelor ei organizate, semnat la Kerkyra, la 2 octombrie 1998, între statele riverane Mării Negre (Bulgaria, Georgia, Federaţia Rusă, Turcia, Ucraina şi România).La activitate au participat şefii Poliţiilor de Frontieră/Gărzii de Coastă ale statelor riverane Marii Negre, însoţiţi de experţi naţionali. În cadrul acestei reuniuni, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române a prezentat rezultatele înregistrate în cadrul Grupului de Lucru „Elaborarea profilelor de risc la Marea Neagră”, activitate desfăşurată la Constanţa. Astfel, s-a stabilit introducerea unei scale cu trei nivele de evaluare a riscurilor: risc scăzut (albastru), risc mediu (galben), risc ridicat (roşu), precum şi elaborarea de formulare pentru „rapoartele de incident”. Totodată, au fost prezentate acţiunile de cooperare care se vor organiza în anul 2011. Statele participante au apreciat în mod pozitiv procesul de îmbunătăţire şi extindere a cooperării între Autorităţile de Frontieră/Gărzii de Coastă ale ţărilor riverane Mării Negre din perioada octombrie 2009 – octombrie 2010.La final, participanţii au semnat un memorandum prin care s-au stabilit Grupurile de Lucru ce vor avea loc în anul 2011, precum şi principalele aspecte referitoare la desfăşurarea exerciţiului „Black Sea Hawk” de anul viitor.Informaţii de backgroundAcordul de cooperare între guvernele statelor participante la Cooperarea Economică a Mării Negre în domeniul combaterii criminalităţii, în special a formelor ei organizate – deschis spre semnare la Istanbul, în anul 2006 – încheiat între Direcţia Generală „Poliţia de Frontieră” din cadrul Serviciului Naţional „Poliţia” din Ministerul de Interne al Republicii Bulgaria, Ministerul de Interne al Georgiei, Serviciul Federal de Securitate al Federaţiei Ruse, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor al României, (semnatar al Acordului în anul 2007 la Burgas-Bulgaria), Comandamentul Gărzii de Coastă din Republica Turcia, Administraţia Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei, în conformitate cu scopurile şi principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, are ca principal obiectiv dezvoltarea securităţii şi stabilităţii în cadrul cooperării dintre statele riverane Mării Negre, prin:• Promovarea păcii şi stabilităţii în regiune pe baza încrederii şi securităţii între statele riverane Mării Negre;• Intensificarea legăturilor existente între agenţiile de frontieră/gărzile de coastă pentru prevenirea traficului de droguri, substanţelor psihotrope, a substituienţilor şi precursorilor acestora, muniţiilor, explozivilor, substanţelor radioactive, otrăvitoare şi cu efect puternic şi a petrolului, migraţiei ilegale precum şi întărirea siguranţei şi securităţii navigaţiei în Marea Neagră;• Punerea bazelor cooperării în ceea ce priveşte protecţia resurselor naturale ale Mării Negre şi prevenirea încălcării regulilor privind pescuitul;• Prevenirea poluării maritime şi protecţia mediului înconjurător maritim;• Promovarea activităţii de cercetare ştiinţifică pe probleme de oceanografie şi hidrografie în Marea Neagră.I.G.P.F. – Biroul de Informare şi Relaţii Publice