Întâlnire de lucru a ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu E.S. domnul domnul Özgür Kıvanç Altan, ambasadorul Republicii Turcia la București

La data de 13 iulie 2023, a avut loc la sediul MAI, o întrevedere între domnul Cătălin Predoiu, viceprim-ministru și ministrul Afacerilor Interne și E.S. domnul Özgür Kıvanç Altan, ambasadorul Republicii Turcia la București.

Cu prilejul vizitei ambasadorului turc au fost trecute în revistă stadiul actual al cooperării bilaterale în domeniul afacerilor interne și perspectivele pentru consolidarea și diversificarea acesteia.

Relațiile excelente în domeniul afacerilor interne, ca parte integrantă a Parteneriatului Strategic instituit în 2011, acoperă foarte multe domenii: frontieră, jandarmerie, migrație ilegală și cooperare polițienească. Totodată, a fost evidențiată dezvoltarea în ultima perioadă a componentei de pregătire în comun în domenii precum combaterea terorismului, criminalității organizate și a criminalității informatice. Interlocutorii au reliefat profesionalismul forțelor de ordine din cele două state în cadrul acțiunilor comune, inclusiv în combaterea eficientă a migrației ilegale.

În cadrul întrevederii, ambele părți au subliniat necesitatea consolidării și extinderii cooperării. Ministrul Predoiu a accentuat faptul că România va continua eforturile de întărire a controlului la frontiera externă și eficientizarea managementului migrației, precum și faptul că prevenirea și combaterea traficului de persoane, a traficului de droguri și a oricărei formă a criminalității organizate transfrontaliere constituie priorități în mandatul său, exprimându-și convingerea că partea turcă va continua să se implice alături de România în aceste demersuri.

Ambasadorul Altan a confirmat disponibilitatea părții turce de a coopera strâns pentru combaterea migrației ilegale și a celorlalte fenomene de criminalitate transfrontalieră. Totodată, în cadrul discuțiilor a reieșit faptul că asigurarea securității sporite la Marea Neagră reprezintă o prioritate atât pentru România, cât si pentru Turcia.

E.S. domnul Özgür Kıvanç Altan a transmis mulțumiri pentru sprijinul acordat de România după cutremurul devastator din Turcia din februarie a.c.. Ministrul român al Afacerilor Interne a dat asigurări că România va fi întotdeauna alături de Turcia și prin acțiuni concrete de sprijin în astfel de situații.

Ministrul Afacerilor Interne a subliniat necesitatea menținerii dialogului, la nivel politic și operativ, la același nivel, având în vedere provocările comune de securitate din regiunea noastră. În context, a transmis Ambasadei Republicii Turcia la București mulțumiri pentru deschiderea și sprijinul acordat în desfășurarea și dezvoltarea cooperării în domeniul afacerilor interne.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut