Întâlnire de lucru a secretarului de stat M.A.I., chestor de poliţie Ioan DASCĂLU cu directorul FBI, Robert S. MUELLER

Secretarul de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, chestor de poliţie Ioan DASCĂLU, s-a întâlnit astăzi, 7 decembrie a.c., la sediul M.A.I., cu Directorul Biroului Federal de Investigaţii al Statelor Unite ale Americii, Robert S. MUELLER III. Întâlnirea a avut loc la solicitarea directorului FBI, în contextul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România. În cadrul discuţiilor, cei doi oficiali au abordat o serie de aspecte aflate pe agenda comună, în special privind dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul afacerilor interne cu accent pe linia combaterii terorismului şi a criminalităţii informatice, dar şi aspecte legate de foarte buna cooperare pe linie de pregătire de specialitate şi managerială, în acest context precizându-se faptul că şi secretarul de stat Ioan Dascălu a absolvit cursurile Academiei FBI din Quantico, Virginia, SUA, în anul 2004, seria 218. În acest context, secretarul de stat Ioan Dascălu a precizat că Ministerul Administraţiei şi Internelor acordă o atenţie deosebită cooperării operative în domeniul combaterii criminalităţii organizate, în special destructurării reţelelor infracţionale care comit delicte în sfera traficului de persoane, de droguri şi a criminalităţii informatice. „La nivel operativ, desfăşurăm o serie întreagă de activităţi comune cu reprezentanţii Biroului FBI de la Bucureşti, în cadrul unui task-force, rezultatele fiind unele de substanţă” a menţionat secretarul de stat MAI. Totodată, chestorul de poliţie Ioan Dascălu a făcut o serie de precizări legate de SELEC, priorităţile acestei organizaţii şi aşteptările pe care statele care cooperează în acest format le au în vedere, pentru a eficientiza conlucrarea în domeniul combaterii crimei organizate. Directorul FBI a evidenţiat, la rândul său, excelenta cooperare în materie, cu Poliţia Română, menţionând faptul că, în ultimii 10 ani, în strânsă conlucrare cu ofiţerii români, agenţii FBI au finalizat unele cazuri grave de criminalitate cibernetică. La finalul întrevederii, oficialul american s-a întâlnit cu ofiţeri MAI, absolvenţi ai Academiei FBI Quantico, Virginia, pentru a face o poză de grup.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut