În scopul îmbunătăţirii activităţii de prevenire a consumului de droguri în liceele din Municipiul Bucureşti, Agenţia Naţională Antidrog, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul Antidrog, a organizat, marţi, 18 martie a.c., la sediul Colegiului Naţional ,,Gheorghe Lazăr”, o activitate de informare a directorilor de licee din Capitală cu privire la fenomenul drogurilor în România şi la impactul pe care acestea îl au asupra tinerilor.La reuniune, au participat chestor de politie Sorin Oprea, directorul Agenţiei Naţionale Antidrog, prof. Constantin Trăistaru, inspector şcolar general, – Inspecoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, comisar şef de poliţie Cătălin Ţone, şeful Serviciului Antidrog – Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, specialişti din cadrul Serviciului Reducerea Cererii de Droguri din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, precum şi directorii liceelor din Bucureşti. Potrivit Strategiei naţionale antidrog 2013 – 2020, una dintre problemele actuale ale societăţii româneşti o constituie creşterea cererii de droguri în rândul populaţiei generale, îndeosebi în rândul elevilor. Răspândirea consumului abuziv de droguri în rândul populaţiei tinere a dus la apariţia de reţele de trafic ample pe teritoriul ţării noastre, fiind necesară astfel, o intensificare, în cadrul programelor şcolare, extraşcolare şi de petrecere a timpului liber, a acţiunilor de informare, educare şi conştientizare a populaţiei şcolare în vederea neînceperii consumului de droguri.Agenţia Naţională Antidrog, în calitate de coordonator naţional al politicilor în domeniul prevenirii si combaterii traficului si consumului ilicit de droguri, organizează periodic întâlniri consultative de lucru cu principalii parteneri cu atribuţii în implementarea H.G. nr. 784/09.10.2013 privind aprobarea Strategiei naţionale antidrog 2013-2020 şi a Planului de acţiune în perioada 2013-2016 pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog 2013-2020. Pe baza propunerilor formulate de către organizatori şi a celor rezultate în urma dezbaterilor, vor fi puse bazele unui plan comun de acţiune în acest domeniu, valabil pentru perioada 2014-2016. A.N.A. – Compartimentul Relații Publice