La data de 25 septembrie a.c., reprezentanţii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) au primit vizita doamnei Sabrina Martorana, comisar de poliţie în cadrul Poliţiei Penitenciare Italiene, comandant adjunct pe probleme de securitate al închisorii din Ucciardone din Palermo, însoţită de un ofiţer de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Pe parcursul întâlnirii, a fost prezentat un scurt istoric al Agenţiei Naţionale Antidrog, rolul instituţiei, documentele programatice în domeniu, punându-se accentul pe comunităţile terapeutice dezvoltate în cadrul Proiectului R00034 „Crearea a trei comunităţi terapeutice în penitenciarele Jilava, Rahova şi Târgşor”.Tema discuţiilor a vizat schimbul de informaţii despre modul de implementare al activităţilor de prevenire şi reintegrare a consumatorilor de droguri din penitenciare.Totodată, d-na Sabrina Martorana a prezentat mecanismul de reintegrare al consumatorilor de droguri din penitenciarele din Italia, manifestându-şi interesul pentru a stabili parteneriate transnaţionale pentru accesarea de fonduri europene în vederea îmbunătăţirii condiţiilor oferite consumatorilor de droguri aflaţi în centre de reţinere şi arest preventiv sau penitenciare.A.N.A. – Compartimentul Relaţii Publice