Întâlnire la nivel înalt între autorităţile de frontieră din România şi Ucraina

Şefii Poliţiilor de Frontieră din România şi Ucraina s-au întâlnit marţi, la Rădăuţi, jud. Suceava, în cadrul unei şedinţe în care a fost analizată situaţia operativă de la frontiera româno-ucraineană, ocazie cu care au fost stabilite măsuri comune de acţiune, în vederea eficientizării cooperării dintre cele două instituţii şi combaterii eficiente a infracţionalităţii transfrontaliere. Marti, 27 martie 2012, în localitatea Rădăuţi, judetul Suceava, a avut loc cea de-a şasea şedinţă a Împuterniciţilor de frontieră principali ai României şi Ucrainei. La acest eveniment, România a fost reprezentată de o delegaţie condusă de împuternicitul de frontieră principal al României, inspectorul general, chestor şef de poliţie Ioan BUDA, iar delegaţia ucraineană a fost condusă de Mikola Mihailovici LITVIN, preşedintele Administraţiei Serviciului Frontierei de Stat al Ucrainei. Împuterniciţii de frontieră principali ai celor două state au analizat situaţia operativă la frontiera de stat româno–ucraineană, stadiul acţiunilor de supraveghere a acesteia şi au făcut schimb de informaţii referitoare la aspectele contracarării activităţii infracţionale.Pe timpul întâlnirii, partea ucraineană a prezentat sistemul său de pregătire iniţială a poliţiştilor de frontieră ucraineni. Pentru intensificarea eforturilor de contracarare a activităţilor infracţionale de la frontiera de stat româno-ucraineană, s-a hotărât:- întreprinderea măsurilor necesare privind cooperarea pentru îmbunătăţirea fluidizării traficului călătorilor şi mijloacelor de transport în punctele de trecere a frontierei de la frontiera româno-ucraineană pe timpul Campionatului European de Fotbal, care se va desfăşura în vara anului 2012, în Ucraina şi Polonia şi prevenirea infracţiunilor cu caracter transfrontalier care s-ar putea comite cu această ocazie;- continuarea măsurilor comune privind respectarea regimului frontierei de stat româno – ucrainene; – continuarea cooperării între structurile teritoriale de la frontieră prin desfăşurarea de măsuri comune pentru asigurarea supravegherii frontierei de stat româno –ucrainene, în conformitate cu planurile de cooperare;- transmiterea operativă reciprocă a unor date sau informaţii cu privire la navele suspecte de activităţi ilegale pe fluviul Dunărea;- continuarea realizării schimbului de experienţă privind combaterea migraţiei ilegale, falsurilor în documente, combaterea contrabandei şi a altor activităţi infracţionale la frontiera comună;- continuarea realizării schimbului de date şi analize statistice privind situaţia operativă la frontieră, atât la nivel central, cât şi la nivel local. De asemenea, s-a discutat pe marginea proiectului de Protocol între Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei pentru punerea în aplicare a Acordului între Comunitatea Europeană şi Ucraina privind readmisia persoanelor, semnat la Luxemburg, la 18 iunie 2007.La finalul întrevederii a fost semnat Planul de dezvoltare a cooperării instituţiilor de frontieră ale României şi Ucrainei pentru anii 2012-2013.I.G.P.F. – Biroul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut