În data de 4 aprilie 2024, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere cu doamna ambasador Deborah Lipstadt, Trimis Special al Departamentului de Stat pentru monitorizarea și combaterea antisemitismului, la care a luat parte și ES doamna Kathleen Kavalec, Ambasadorul SUA la București.
Dialogul s-a concentrat pe teme legate de eforturile și viziunea generală a MAI pe linia prevenirii și combaterii antisemitismului, precum și politicile și prioritățile instituției în domeniu.
Ministrul Afacerilor Interne a subliniat importanța acordată subiectului, evocând astfel documentele strategice în domeniu, respectiv Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură aferentă perioadei 2021 – 2023, precum și cea pentru perioada 2024-2027.
În baza noii strategii, structurile MAI vor derula activități privind evaluarea nivelului de amenințare reprezentat de antisemitism, xenofobie, radicalizare și discurs instigator la ură, vor desfășura activități de formare profesională pentru facilitarea înțelegerii necesității combaterii antisemitismului și vor continua demersurile pentru digitalizarea arhivelor privind istoria evreilor și a romilor.
Ministrul Predoiu a reiterat importanța acordată pregătirii personalului instituției în ceea ce privește combaterea antisemitismului, amintind programele de formare derulate în cadrul instituțiilor de învățământ proprii, inclusiv în colaborare cu Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Totodată, pentru promovarea educației privind Holocaustul, MAI desfășoară o colaborare foarte bună cu Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA, în contextul mai larg al studiului holocaustului și istoriei comunității evreiești.
Au fost evidențiate, de asemenea, măsurile operative întreprinse de MAI pentru asigurarea securității și pentru descurajarea potențialelor acte antisemite pe teritoriul național, precum și pentru prevenirea actelor de huliganism sau vandalism asupra obiectivelor de cult și a celor asociate comunității evreiești.