Întâlnirea Premierului interimar Gabriel Oprea cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg

Joi, 2 iulie 2015, domnul Gabriel Oprea, Prim-ministru interimar al Guvernului României, a avut o întrevedere la Palatul Victoria cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg. Cu acest prilej, Prim-ministrul interimar a reconfirmat aprecierea ţării noastre faţă de eforturile NATO şi ale Secretarului General pentru consolidarea securităţii Aliaţilor estici şi pentru întărirea dimensiunii de apărare colectivă. De asemenea, a reiterat angajamentul României privind contribuţiile de substanţă la misiunile şi obiectivele Alianţei Nord-Atlantice, apreciind că o Alianţă puternică, unită şi dotată cu resursele şi voinţa politică necesare este indispensabilă pentru stabilitatea şi securitatea regiunii noastre şi a Europei. Domnul Gabriel Oprea a arătat că situaţia de securitate din vecinătatea României şi din Marea Neagră rămâne îngrijorătoare, fapt ce reclamă o atenţie sporită din partea NATO.Primul-ministru interimar a evidenţiat importanţa pe care România o acordă relaţiei Transatlantice şi determinarea Guvernului de a spori bugetul apărării pentru a atinge un nivel de 2% din PIB până în 2017, în sensul deciziilor Aliate adoptate la Summit-ul NATO din septembrie 2014. În context, Primul-ministru interimar Gabriel Oprea a accentuat importanţa pe care România o acordă implementării deciziilor adoptate de şefii de stat şi de guvern anul trecut în Marea Britanie, în special a Planului de acţiune al NATO privind creşterea capacităţii operaţionale.Totodată, a subliniat interesul ţării noastre pentru o abordare ambiţioasă a agendei viitoarei reuniuni Aliate la nivel înalt de la Varşovia, din iulie 2016, în sensul continuării procesului de adaptare a NATO la evoluţiile de securitate cu impact pe termen lung. De asemenea, a prezentat preocupările Guvernului României de consolidare a unui cadru instituțional coerent și operațional pentru prevenirea și combaterea riscurilor și a provocărilor de securitate neconvenționale. La rândul său, Secretarul General a apreciat în mod deosebit contribuţia României la misiunile şi obiectivele NATO, apreciind angajamentul ţării noastre în Afganistan, profesionalismul şi dedicarea militarilor români, precum și decizia României de sporire a cheltuielilor pentru apărare și de consolidare a capacităților operaționale.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut