Intervenția ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, în cadrul emisiunii „Decisiv”, la postul de televiziune Antena 3

Emisiunea  „Decisiv”

Moderatoare: Mădălina Mihalache

Intervenție telefonică în direct: ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu

Mădălina Mihalache: S-a alăturat discuției noastre, este în direct cu noi și îi mulțumesc pentru asta, vicepremierul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. Bună seara, domnule Predoiu, mulțumesc foarte mult pentru intervenție!

Cătălin Predoiu: Bună seara, vă mulțumesc și eu.

Mădălina Mihalache: Domnule Predoiu, ați văzut declarația premierului, ați văzut declarația președintelui Klaus Iohannis. Care este stadiul actual? Intrăm, așa cum ne-a anunțat premierul Marcel Ciolacu, și ați avut discuții în acest sens, și aerian și maritim în martie anul viitor și ce se întâmplă cu ridicarea frontierelor terestre?

Cătălin Predoiu: Vă voi răspunde, bineînțeles, la întrebare, rugămintea este să îmi dați doar un minut fără să fiu întrerupt, ca să știm exact despre ce discutăm, pentru că s-au făcut foarte multe speculații. Lucrurile stau în felul următor: în urmă cu luni de zile, când s-au reluat aceste eforturi de a discuta cu Austria pentru a-și schimba poziția, ne-am angajat pe mai multe canale de negocieri, ministerul de Interne, ministerul de Externe, cabinetul premierului, președinție, bineînțeles.

În urma acestor luni de negocieri, cel puțin la nivelul Ministerului Afacerilor Interne foarte intense, sunt convins că și la alte niveluri, în urma acestor luni de negocieri, de discuții diplomatice, Austria a anunțat, mai întâi în presă, că își schimbă poziția și că ar fi de acord cu extinderea spațiului Schengen doar pentru frontiera aeriană. În urma acestui anunț de presă a avut loc Forumul Salzburg, care s-a desfășurat la Liubliana, în Slovenia, și acolo partea austriacă a prezentat și un document scris, atât delegației României, cât și delegației bulgare.

Pe acel document au avut loc discuții sub rezerva, evident, continuării acestora pe baza mandatelor primite ulterior. În urma acestor discuții concluzia a fost că noi am clarificat oficial, Austria este de acord cu extinderea spațiului Schengen pe frontiera aeriană și că rămân în discuție celelalte două frontiere. Evident, ambele delegații, și română și bulgară au discutat și celelalte două frontiere. Concluzia a fost că în zilele următoare vor continua aceste discuții și se va vedea la ce nivel, la nivel de Minister de Interne, la nivel de cabinete de prim-ministru sau la nivelul Consiliului European.

Nu s-a semnat nimic, nu s-a convenit nimic, nu s-a bătut nimic în cuie. Acum suntem în pasul în care se discută la Consiliul European pe baza acestei propuneri a Ministerului de Interne austriac, respectiv a Austriei.

Mădălina Mihalache: În Propunere, Austria dă inclusiv exemple: gard de întreținere la frontieră, frontiere supravegheate de drone. Acestea sunt condițiile pe care România le poate accepta?

Cătălin Predoiu: În primul rând că nu sunt condiții. Nu există termenul de condiție și este vorba de termenul de propuneri de măsuri adiacente. Ce sunt aceste măsuri adiacente? Întreținerea gardurilor, acolo unde sunt deja. Există porțiuni de gard la frontieră, la diverse frontiere ale statelor membre ale Uniunii Europene, recte și Bulgaria din câte înțeleg, există undeva în sud și se propune întreținerea acestui gard la bulgari. Nu se propune construcții de garduri noi și așa mai departe. Se propune întărirea controalelor la frontiere, inclusiv cu suport al ofițerilor Frontex,  care este Agenția Uniunii Europene în care România are un loc fruntaș.

Mădălina Mihalache: Dar se vorbește și despre consilieri austrieci pe aeroporturile relevante din Bulgaria și România.

Cătălin Predoiu: Corect. Se propune ca, pe cale de cooperare polițienească, care se întâmplă la ora asta și pe cazuri de crimă, și de furt, și de trafic și de ce vreți, ca măsură de încredere să participe o perioadă la aceste controale și după extinderea spațiului Schengen și ofițeri de poliție de frontieră din Austria. Se propune, de asemenea, investiții care să fie făcute de Comisia Europeană în protecția frontierelor, lucru care ne folosește și nouă. Și se mai subliniază faptul că se dorește continuarea aplicării acordurilor Dublin, în virtutea cărora cei care intră într-o țară, să zicem țara X, ca să nu mai subiectivizăm discuția, și din țara X în mod ilegal traversează frontiera și ajung în țara Y, capturați în țara Y, se reîntorc în țara X.

Mădălina Mihalache: Și bulgarii au fost de acord? Pentru că a fost și omologul dumneavoastră bulgar la această discuție. Bulgarii sunt de acord și cu această cerință?

Cătălin Predoiu: Am început prin a vă sublinia că nu s-a convenit nimic bătut în cuie, ci s-a luat act de această poziție, s-au dezbătut pentru a se clarifica exact și a înțelege exact care sunt pozițiile Austriei…

Mădălina Mihalache: Noi, România avem anumite obiecții față de această propunere?

Cătălin Predoiu: Cum v-am spus, noi am discutat de la început faptul că e doar o frontieră în joc și nu sunt mai multe. N-a rămas nimic închis. Totul este deschis discuției, inclusiv foarte clar acolo a explicat că nu vedem ce probleme sunt, înțelegem că au o serie de probleme cu frontiera terestră, dar ce probleme sunt cu frontiera maritimă, de exemplu, care nu pune nici o problemă.

Mădălina Mihalache: Ce urmează în următoarele ore și următoarele zile?

Cătălin Predoiu: Deci, au fost discuții, se cheamă discuții exploratorii acest lucru, dar și a se pre-sesiza pozitiv să înțelegem exact ce vor.  Primul lucru, trebuie să înțelegi ce vrea celălalt, dincolo de o declarație de presă, iar acum ce urmează, urmează să așteptăm ce ne va aduce discuția de la Consiliul European și mai departe, în zilele următoare.

Mădălina Mihalache: Cu președintele ați vorbit pentru că s-a întâlnit aseară cu Karl Nehammer?

Cătălin Predoiu: Pe tot parcursul acestor discuții au fost respectate toate procedurile în vigoare ale statului român de raportare, de informare, de stabilire a mandatelor și așa mai departe.

Mădălina Mihalache: Care sunt șansele pe care le dați dumneavoastră, pentru că sunteți omul cheie în aceste negocieri, care sunt șansele pe care le dați dumneavoastră ca România și Bulgaria, că suntem la pachet, să primească un vot pozitiv unanim din partea tuturor statelor membre, la nivelul unei reuniuni extraordinare a Consiliului JAI care să aibă loc până la finalul acestui an?

Cătălin Predoiu: Eu nu îmi exercit funcția de ministru ca să pronostichez șanse, ci ca să mă lupt pentru șanse și am făcut asta de când am preluat mandatul, și suntem într-un moment în care avem ceva ce putem discuta pe masă. Vom vedea ce aduc aceste discuții. Altfel la capitolul șanse acum 4 luni nu dădea nimeni nicio șansă, dacă e să o spun.

Mădălina Mihalache: Da, dar cu câteva zile înainte, avem pe de o parte un optimism afișat de premierul Marcel Ciolacu și un pesimism afișat de președintele Klaus Iohannis, chiar și după întâlnirea cu cancelarul Austriei, Karl Nehammer.

Cătălin Predoiu: Mă invitați la o zonă de conversație sau de comentariu politico-jurnalistic la care, sincer vă spun, nu sunt calificat, nu mă pricep. Eu știu la ce mă pricep și fac doar ce mă pricep.

Mădălina Mihalache: Bun! Urmează să mai discutați cu Gerhard Karner în următoarele în ore, în următoarele zile, să vă mai întâlniți chiar și o trilaterală, tot și cu omologul bulgar?

Cătălin Predoiu: Sunt permanent în contact cu toată lumea nu numai cu domnii miniștri, ci și cu comisarul european și Președinția spaniolă. Avem telefoanele deschise zi și noapte, credeți-mă, și există astfel de consultări permanente între miniștrii din cadrul țărilor membre UE.

Mădălina Mihalache: Și cum schimbă ultima poziție a Ungariei de astăzi? Ați văzut că acum și Ungaria pune o condiție bulgarilor în ceea ce privește gazul rusesc, votul este la pachet cu România cu Bulgaria.

Cătălin Predoiu: Este o informație care a fost, cum să spun, generată de discuțiile de la Bruxelles, dacă nu mă înșel acum e de ultimă oră. (…) Sunt prea puține informații în momentul ăsta ca să mă pronunț. O să mă informez și, când o să am destule informații, mă voi pronunța. Noi am explorat și acest subiect când am fost în Slovenia cu colegul bulgar și ne-au asigurat că nu sunt probleme sau dacă vor fi, le vor rezolva.

Mădălina Mihalache: Bun! În legătură cu ridicarea frontierelor, dumneavoastră în negocierile pe care le-ați purtat, ați încercat să puneți problema dacă va fi un vot, o reuniunea Consiliului JAI extraordinară până la finalul anului, să obținem și o dată concretă pentru anul viitor, când vom intra cu drepturi depline în spațiul Schengen, adică și cu frontierele  terestre?

Cătălin Predoiu: Vă asigur că am explorat toate variantele și am stat pentru toate variantele care să maximizeze poziția României, plecând de la realitatea din teren.

Mădălina Mihalache: Și ce v-a spus partea austriacă? Există înțelegere?

Cătălin Predoiu: Există o deschidere pentru a discuta toate aceste aspecte. Ele se discută la ora aceasta. Vom vedea ce vor aduce aceste decizii.

Mădălina Mihalache: Și o ultimă întrebare, domnule vicepremier, ce știți de Olanda? Pentru că știm, Olanda a avut o poziție contrară aderării Bulgariei, însă asta înseamnă un vot negativ și vizavi de România. Ce știți despre Olanda și-a flexibilizat poziția în ceea ce privește  Bulgaria? Vom avea un anunț din partea bulgarilor în acest sens, din partea Olandei mă scuzați?

Cătălin Predoiu: Condiția Olandei era legată de reformele din justiția din Bulgaria, care erau încă deschise, la noi s-au închis anul trecut nu mai avem acest subiect. În legătură cu Bulgaria, ceea ce știm pe canale diplomatice de la nivelul Consiliului JAI, când a avut loc Consiliul JAI, este că guvernul olandez dorește să obțină un mandat din Parlamentul olandez, dar depinde foarte mult de discuția de acolo din Parlament.

Mădălina Mihalache: Bun! Vă mulțumim foarte mult pentru intervenția la “Decisiv” și pentru toate aceste explicații! Așteptăm și în următoarele zile să vedem exact cum vor decurge aceste negocieri și sperăm cu toții să avem un rezultat și un anunț bun.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut