În ultimele 24 de ore, angajații Ministerului Afacerilor Interne – pompieri, polițiști și jandarmi, au acționat pentru înlăturarea efectelor cauzate de vremea severă și pentru prevenirea accidentelor, în special pe arterele de circulație unde s-a depus polei sau s-a circulat în condiții de iarnă din cauza stratului consistent de zăpadă depus.Reamintim că până astăzi la prânz este valabilă atenționarea de COD GALBEN pentru polei pe arii extinse în Muntenia, în Oltenia și în jumătatea de sud a Moldovei, ploi însemnate cantitativ în nordul Olteniei și al Munteniei, dar și intensificări ale vântului și ninsori însemnate cantitativ în zona muntoasă.De asemenea, o altă informare meteorologică de precipitații moderate cantitativ, intensificări temporare ale vântului și formarea poleiului care vizează majoritatea regiunilor țării este în vigoare până mâine dimineață. Astfel, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat efecte nefavorabile în 16 județe (Argeș, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Ialomița, Mehedinți, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vaslui) și municipiul București. Au fost afectate 2 autostrăzi (A2, A3-urbană), 6 drumuri naționale (DN 67C, DN 2B, DN 4, DN 3A, DN 56A și DN 2C), 16 drumuri județene (DJ 201B, DJ 203A, DJ 211A, DJ 714, DJ 213, DJ 101B, DJ 101, DJ 201A, DJ 302, DJ 203B, DJ 313, DJ 203E, DJ 306A, DJ 306, DJ 201 și DJ 102 H), 1 drum comunal (DC 134).În prezent, autoritățile locale și efectivele MAI acționează în județele Argeș, Buzău, Călărași, Gorj, Ialomița, Ilfov, Prahova și municipiul București în sprijinul comunităților pentru revenirea la normal a situației. Pe drumurile naționale și autostrăzi CNAIR a acționat cu 454 utilaje, fiind utilizate 1390,2 tone de material antiderapant și 30,4 tone de clorură de calciu.Din punct de vedere al circulației rutiere, la ora centralizării datelor, erau închise: 1 autostradă (A2 între Lehliu-Gară și Drajna), 5 drumuri naționale (DN 67C – între loc. Novaci și Rânca/GJ, DN2L – în Soveja, judeţul Vrancea, DN7C – (Transfăgărăşan), DN12B – în Slănic Moldova, judeţul Bacău, DN67C – (Transalpina) și 16 drumuri județene (DJ 101B, DJ 101, DJ 201A, DJ 201B, DJ 302, DJ 203B, DJ203F, DJ 313, DJ 201B, DJ 203 E, DJ 306A, DJ 306, DJ 402, DJ 201, DJ 102H și DJ 213).Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă fiind semnalate întârzieri punctuale cauzate de realizarea operațiunilor pentru degivrare.La trecerea frontierei nu sunt semnalate restricții cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile.Din punct de vedere feroviar, magistrala CF 900 între stațiile Valea Albă și Drobeta Turnu Severin (MH) este închisă temporar din cauza căderilor de copaci. Pe celelalte tronsoane de cale ferată din zonele aflate sub avertizare/atenționare circulația se desfășoară cu dificultate din cauza gheții depuse pe liniile de alimentare cu energie electrică.Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, conform situației distribuitorilor de electricitate, la ora 07.00 erau nealimentate cu energie electrică 55 localități din 10 județe (AG, BR, BZ, DB, IF, MH, OT, PH, TR și VL), fiind afectați circa 36.000 de consumatori finali. În prezent se acționează cu echipe de intervenție pentru remedierea defecțiunilor.În ceea ce privește intervențiile mai deosebite, menționăm:Noaptea trecută, la nivelul municipiului București și al județului Ilfov au fost gestionate 115 solicitări, ca urmare a fenomenelor meteorologice, respectiv 98 în Capitală (dintre care 79 pentru copaci căzuți) și 17 în Ilfov (dintre care 11 pentru copaci căzuți). Potrivit primelor estimări, au fost avariate 49 de auto, din cauza căderii copacilor și a stâlpilor de electricitate, dar nu au fost înregistrate persoane rănite.În județul Dâmbovița, pe DJ 714 între localitatea Glod și Cabana Bolboci, 7 autoturisme cu 30 pasageri (între care un copil) nu au mai putut înainta din cauza depunerilor de zăpadă și polei de pe carosabil. S-a acționat cu utilaje din cadrul autoritățile locale, autoturismele fiind deblocate.În Giurgiu, pe Autostrada A2, din cauza unui copac căzut pe carosabil s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un microbuz cu 14 pasageri, rezultând 2 victime conștiente, leziuni minore, fiind transportate la spital.În județul Hunedoara, în localitatea Aninoasa, din cauza cantității mari de zăpadă, o porțiune din acoperișul unui bloc de locuințe s-a prăbușit, fisurând o conducte de gaze. Preventiv, au fost evacuate 26 persoane. S-a intervenit pentru oprirea furnizării cu gaz metan, iar echipajele de intervenție în situații de urgență au asigurat măsurile specifice la fața locului.În Teleorman, un bărbat, 59 ani, cu dispnee, a necesitat îngrijiri medicale de specialitate. Echipajul medical nu a mai putut ajunge la locul solicitării din cauza poleiului. Un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean a preluat pacientul și l-a transportat la ambulanță, ulterior fiind transportat la spital.În Vaslui o femeie de 64 de ani, aflată în comă neurologică, a necesitat îngrijiri medicale de specialitate, dar echipajul medical a rămas înzăpezit la aproximativ 3 kilometri de locul solicitării. Autoritățile locale au intervenit pentru tractarea autospecialei cu un utilaj, pacienta fiind preluată și transportată la spital.