În ultimele 24 de ore, ca urmare a fenomenelor meteorologice severe au fost semnalate efecte în 16 județe (Argeș, Bacău, Brăila, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu,Ilfov, Ialomița, Olt, Prahova, Tulcea, Teleorman, Vrancea) și în municipiul București. În intervalul amintit, efectivele MAI, cu sprijinul autorităților locale au intervenit pentru deblocarea peste 400 de persoane. În cursul nopții, au avut loc 17 intervenții cu șenilate și utilaje de deszăpezire pentru transportul mai multor persoane care s-au aflat în diverse situații medicale de risc. În această dimineață erau închise autostrăzile A2 și A4 (Ovidiu – Agigea) și 24 de segmente de drumuri naționale, iar pe alte tronsoane se circulă cu restricții de tonaj. Traficul rutier pe marea majoritate a drumurilor naționale și județene din județele aflate sub avertizare cod portocaliu, în special în Constanța și Teleorman, se desfășoară cu dificultate în condiții de iarnă și carosabil acoperit.Reamintim faptul că, de la emiterea primelor avertizări meteo, Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, aproape 17.000 de pompieri, polițiști, jandarmi cu peste 7.500 de mijloace tehnice.Recomandăm cetățenilor ca înainte de a porni la drum să se asigure că deplasarea se poate face în condiții de siguranță. Informații despre situația drumurilor naționale se pot obține sunând la Dispeceratul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (Tel: 021/9360, 021/2643333, 021/2643334, Telverde: 0800 800301, 0800 800307, 0800 809360) ori consultând pagina de Internet a CNAIR sau a Centrului InfoTrafic al Poliției Române. Monitorizarea și coordonarea situației din teren este în continuare realizată prin Centrul Național de Conducere Integrată al MAI completat cu reprezentanți din cadrul Ministerului Energiei și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. EXEMPLE DE INTERVENȚII ALE EFECTIVELOR MAI, ÎN TIMPUL SERII și AL NOPȚII• În județul Constanța, în loc. Bugeac, DJ 224 la ora 01:10 prin apel 112 s-a solicitat sprijin medical pentru 1 persoană care a ingerat sodă caustică. A fost trimisă 1 șenilată ISUJ. La ora 03.30 echipajul a sosit la pacient și a început deplasarea către spitalul din Silistra-Bulgaria. Pacientul a fost predat la ora 04.10 unei ambulanțe din Bulgaria, fiind predată la spitalul din Silistra.• În localitatea Tariverde, pe DN 22, s-a intervenit pentru deblocarea unui autoturism care a ieșit în afara părții carosabile, cei 2 pasageri nu au necesitat îngrijiri medicale. S-a intervenit pentru deblocare cu un utilaj de la autoritățile locale.• În localitatea Urluia, pe DN 3, s-a intervenit pentru deblocarea a 4 autoturisme cu 13 pasageri fără probleme medicale, de către utilaje din cadrul CNAIR. • În localitatea Pietreni, pe DN 3, s-a intervenit cu mai multe utilaje CNAIR pentru deblocarea a 4 autovehicule blocate, cu 8 pasageri fără probleme medicale. • Între localitățile Deleni și Cobadin, DN 3 – s-a intervenit pentru deblocarea a 20 autoturisme cu mai multe utilaje din cadrul CNAIR, pasagerii fără probleme medicale.• În Bulgaria, la 3 km de Vama Veche, s-a intervenit pentru deblocarea a 10 autoturisme cu 16 pasageri care nu au mai putut înainta din cauza zăpezii. S-a luat legătura cu efectivele Gărzii de Coastă și ale Poliției de Frontieră în vederea relaționării cu autoritățile bulgare pentru facilitarea accesului până în vămă. La ora 21.15 autoritățile bulgare au luat decizia ca pentru cei 16 pasageri să se asigure cazare în Bulgaria.• În localitatea General Scărișoreanu, pe DJ392, s-a intervenit pentru deblocarea a 2 autoturisme cu 2 persoane care au rămas înzăpezite. Pasagerii nu au necesitat îngrijiri medicale. S-a intervenit pentru deblocare cu un utilaj de la autoritățile locale.• În localitatea Chirnogeni, pe DJ395, s-a intervenit pentru deblocarea a 2 autoturisme cu 2 persoane rămase înzăpezite, pasagerii nu au necesitat îngrijiri medicale. S-a intervenit pentru deblocare cu un utilaj de la autoritățile locale. • În Bulgaria, la 40 km de Vama Veche, s-a intervenit pentru deblocarea unui autoturism cu 4 pasageri care nu a mai putut înainta din cauza zăpezii. Autoritățile bulgare au luat decizia ca pentru cei 4 pasageri să se asigure cazare în Bulgaria. • În localitatea Ghidărești, s-a intervenit în cazul unei gravide care necesita îngrijiri medicale. A intervenit o șenilată ISUJ și o autospecială SMURD pentru preluarea și transportul acesteia la spitalul Hârșova.• În județul Giurgiu, în localitatea Stejaru un copil de 9 ani cu stare febrilă, a necesitat îngrijiri medicale. S-a trimis o șenilată de la ISU, care ulterior a rămas înzăpezită. A fost trimisă o altă șenilată de la CNAIR București inițial pentru deblocarea șenilatei, însă fără rezultat pozitiv, ulterior procedând la deplasarea către cazul medical, preluarea copilului și transportul acestuia la spital. La ora 05.45 copilul a fost predat la UPU Giurgiu. • În județul Călărași o șenilată ISU a însoțit o ambulanță SAJ pentru transferul unei gravide de 15 ani de la spitalul Călărași la spitalul Slobozia. La ora 00.10 pacienta a fost predată la spitalul din Slobozia.Tot în județul Călărași, localitatea Alexandru Odobescu, la ora 01:20 prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 s-a primit un apel prin care s-a solicitat sprijin medical pentru o gravidă în 9 luni. Pentru preluarea acesteia s-a trimis un ATPVM (cu asistentă). La ora 02.15 ATPVM a ajuns la persoana însărcinată, care a predat pacienta la ora 03.30 la UPU Călărași. După predarea pacientei la spital, ATPVM s-a deplasat în localitatea Mânăstirea pentru preluarea unui bărbat 47 ani în criză de astm, la ora 05.27 fiind predat la UPU Călărași. • În județul Teleorman, loc. Orbeasca pentru un copil de 7 luni care prezenta dispnee și tuse, s-a solicitat ajutor, intervenind o șenilată ISUJ pentru a fi transportat la UPU Alexandria.• Pe DN 54, 2 ambulanțe însoțite de o șenilată s-au deplasat în localitatea Lăceni și în localitatea Merișani pentru preluarea a 2 pacienți care necesită dializă, aceștia fiind transportați la spital.• Între localitățile Botoroaga și Moșteni, DJ 503, s-a intervenit pentru deblocarea a 17 autoturisme (25 de persoane, inclusiv un microbuz cu 8 minori). Echipajul ATPVM a preluat cei 8 minori. Au fost deblocate ultimele 13 auto, acestea fiind întoarse în localitatea Botoroaga. Persoanele blocate au fost cazate la primăria din localitatea Botoroaga. • În localitatea Dobrotești o gravidă de 30 ani, la a 2-a sarcină, a născut la Centrul de permanență din localitate.• În județul Olt între localitățile Caracal și Cezieni, pe DJ 651, s-a intervenit pentru deblocarea a 7-8 autoturisme. Cei 8 pasageri nu au necesitat îngrijiri medicale și au fost evacuați din zonă. • În localitatea Coteana s-a intervenit pentru deblocarea 10 autoturisme. Cei 15 pasageri nu au necesitat îngrijiri medicale și au fost evacuați din zonă.• În localitatea Proroci, comuna Milcov, pe DJ 546D, o ambulanță SAJ care se deplasa la un caz medical (copil, 2 ani, probleme medicale) a rămas înzăpezită. Echipajul ambulanței a fost preluat de o șenilată ISUJ pentru deplasarea la caz.