Acțiuni concertate ale autorităților pentru restabilirea stării de normalitate în comunitățile afectate de ninsori și viscol.Miercuri, 11 ianuarie a.c., la ora 13.00, situația centralizată la nivelul Centrului Național de Conducere Integrată al Ministerului Afacerilor Interne se prezintă astfel:La acest moment se acționează pentru deblocarea a 12 persoane rămase blocate în patru autoturisme, în județul Constanța. Se află în derulare o misiune medicală cu elicopterul SMURD, pentru salvarea unei persoane tot în Constanța. Forțele MAI au acționat pentru deblocarea persoanelor din IL (com. Scânteia, sat Iazu), CL (com. Dor Mărunt) și DN21A (Țăndărei – Bragadiru), în care erau implicate 9 auto cu 27 persoane. La nivel național, în intervalul orar 6.00 – 12.00 au fost efectuate 2.090 intervenții medicale de către serviciile de ambulanță (1.841) și SMURD (249), dintre care 40 pentru gravide și 69 pentru persoane dializate. Din punct de vedere al căilor de comunicații, se înregistrează următoarea situație:Rutier – traficul este în continuare închis pe anumite căi rutiere din 12 județe (BR, BZ, CL, CT, GR, IF, IL, OT, PH, TL, VN, GL), respectiv autostrăzile A2, A3 și A4 și tronsoane din 20 drumuri naţionale (DN1D, DN2N, DN21A, DN22, DN22A, DN22B, DN22C (cu excepția sectorului: Cernavodă – Constanța), DN22D, DN22F, DN23, DN23A, DN23B, DN24D, DN2A (cu excepția sectorului: Murfatlar – Medgidia), DN3 (cu excepția sectorului: Constanța – Murfatlar), DN31, DN38, DN3A, DN3B, DN3C) și 95 drumuri județene. Feroviar – se înregistrează 4 trenuri cu restricție, 18 trenuri cu întârzieri semnificative (peste 60 de minute) și au fost 62 trenuri anulate, 1 linie de cale ferată închisă (operator privat) pe ruta Caracal – Corabia (OT) . Maritim și fluvial – s-a deschis portul Bara Sulina. Sunt închise, de asemenea, 7 căi navigabile: Braţ Borcea (între km 7-16), Braţ Măcin (între km 10;28;34;39-15;32;36;65), Braţele: Chilia, Sf. Gheorghe, Canal Caraorman, Canal Poarta Albă Midia Năvodari, Canalul Dunăre – Marea Neagră (între km 0-15), Fluviul Dunărea, între km 1075-175, 150-160.Tranzitul frontierei o Nu sunt puncte de trecere a frontierei închise. o La PTF Calafat și Giurgiu se circulă cu restricție pentru autovehicule cu masa mai mare de 12,5t. Circulația prin punctele de trecere a frontierei fluviale de la Dunăre este închisă din cauza gheții formate. Traficul aerian: Toate aeroporturile sunt deschise.Se acționează cu 51 echipe de intervenție pentru remedierea problemelor cu alimentarea cu energie electrică, în 14 localități din 4 județe (Brăila, Constanța, Călărași, Ialomița) unde sunt afectați 8.411 consumatori. Nu sunt semnalate probleme în ceea ce privește alimentarea cu gaze. În județele aflate sub cod galben și portocaliu de viscol și ninsoare acționează 7.019 lucrători MAI (3.847 I.G.P.R., 2.206 I.G.S.U., 783 I.G.J.R., 183 I.G.P.F.) cu 2.410 mijloace (1.838 I.G.P.R., 353 I.G.S.U., 132 I.G.J.R., 87 I.G.P.F.). CNAIR acționează cu 858 utilaje ce au utilizat 4.460,1 tone de material antiderapant și 18,2 tone clorură de calciu. Județul CălărașiISUJ Călărași a intervenit în localitatea Valea Argovei, la ieșirea către Lehliu pentru deblocarea a 3 autoturisme în care se aflau 7 persoane. Persoanele se află în siguranță, fără probleme de sănătate.Pe DN3A în dreptul localității Dor Mărunt echipaje ale CNAIR au intervenit pentru deblocarea a 2 autovehicule în care se aflau 3 persoane sunt înzăpezite. Județul VranceaPe DJ 204E s-a intervenit între localitățile Doaga și Străjescu cu utilaje aparținând autorităților locale pentru deszăpezirea a două persoane aflate într-un autovehicul. Persoanele au fost deblocate și sunt în drum spre destinație.Județul ConstanțaÎn zona localității Albești s-a intervenit cu utilajele primăriei pentru deszăpezirea a 15 autovehicule blocate.RECOMANDĂRI:Având în vedere atentionarile de vreme rea emise de meteorologi, recomandăm conducătorilor auto să nu pornească la drum în zonele afectate. În cazul în care călătoria nu poate fi amânată, îi sfătuim pe şoferi să-şi echipeze corespunzător autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, o rezervă de combustibil, sistem de climatizare-dezaburire funcţional etc.).De asemenea, trebuie luată în calcul şi posibilitatea întreruperii circulaţiei pe unele drumuri, iar pentru astfel de cazuri este recomandat să aveți în autovehicul haine groase, pături, alimente, apă şi unul sau mai multe telefoane mobile cu adaptor la priza auto. În cazul în care traficul rutier se va întrerupe din cauza zăpezii, sfătuim conducătorii auto să oprească autovehiculele în afara părţii carosabile, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină.