Întrevedere delegație a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa la sediul MAI

Astăzi, 12 septembrie 2016, la sediul Ministerului Afacerilor Interne secretarul de stat chestor general de poliție Ioan BUDA s-a întâlnit cu o delegație a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, condusă de Excelența Sa, doamna ambasador Madina Jarbussynova, reprezentantul special și coordonator OSCE pentru combaterea traficului de persoane. Întrevederea a avut loc în contextul vizitei pe care delagația OSCE o efectuează în România, în perioada 12-13 septembrie, pentru a analiza progresul realizat de țara noastră, de la evaluarea anterioară, din anul 2013, în domeniul combaterii traficului de persoane. Secretarul de stat al MAI a subliniat că este necesară o strategie pe termen lung, precum și efortul conjugat al instituțiilor statului și al societății civile pentru combaterea traficului de persoane având în vedere efectele negative ale acestui flagel atât asupra victimelor, cât și asupra societății în general. Oficialul MAI a precizat că lupta împotriva traficului de persoane constituie o permanentă preocupare a instituției noastre, materializată în acțiuni de prevenire și combatere a fenomenului și de protecție a victimelor.La rândul său, doamna ambasador Madina Jarbussynova a evidențiat eforturile realizate de România în ultimii trei ani pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite în Strategia Naţională împotriva traficului de persoane pentru perioada 2012-2016, document strategic care este în concordanţă cu priorităţile Uniunii Europene. Totodată, a subliniat că unul dintre obiectivele vizitei este și acela de a identifica eventualele domenii în care organizația poate oferi sprijin în continuare.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut