Întrevederea ministrului afacerilor interne cu Ambasadorul Statului Israel în România

Ministrul afacerilor interne, Petre TOBĂ, a avut miercuri, 23 februarie 2016, la sediul MAI, o întrevedere cu E.S. doamna Tamar SAMASH, Ambasadorul Statului Israel în România.Cu acest prilej, cei doi oficiali au subliniat cooperarea foarte bună existentă la nivelul autorităților româno-israeliene în domeniul securităţii, cu accent pe prevenirea şi combaterea criminalităţii. Discuțiile au urmărit identificarea posibilităţilor de intensificare a cooperării poliţieneşti și a schimbului de informații, precum și aspecte punctuale ale cooperării din competența celor două ministere de resort.Totodată, au fost trecute în revistă viitoarele acțiuni bilaterale, precum și perspectivele încheierii Acordului bilateral în domeniul securităţii şi ordinii publice.Ministrul afacerilor interne și Ambasadorul Statului Israel la București au discutat de asemenea despre cooperarea și schimbul de bune practici în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut