Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a avut luni, 2 decembrie a.c., o întrevedere oficială cu ministrul de Interne din Republica Finlanda, doamna Päivi Räsänen.În cadrul întâlnirii ce s-a desfăşurat la sediul M.A.I. au fost discutate atât elemente ale cooperării româno-finlandeze în domeniul afacerilor interne, cât şi aspecte privind procesul de aderare a României la Spaţiul Schengen. Totodată, discuţiile purtate de cei doi oficiali au vizat şi problematica gestionării de către autorităţile române a frontierelor externe.Cu această ocazie, ministrul Radu Stroe a subliniat atenţia deosebită pe care Ministerul Afacerilor Interne o acordă intensificării cooperării poliţieneşti, un exemplu în acest sens fiind disponibilitatea părţii române de a continua misiunea de asistenţă şi sprijin operativ a ofiţerilor de poliţie români în Republica Finlanda.În acest sens, Radu Stroe a menţionat că, la nivelul M.A.I., a fost demarat un proiect care să permită detaşarea poliţiştilor români, pe durata sărbătorilor de iarnă, în state membre UE, inclusiv în Republica Finlanda, în cazul în care acest lucru va fi solicitat de către autorităţile naţionale. Conform oficialului M.A.I., scopul acestui proiect este acela de a combate “criminalitatea de vitrină” şi activităţile de cerşetorie săvârşite de cetăţenii români pe teritoriul statelor europene.În acelaşi context, ministrul Radu Stroe a propus omologului finlandez analizarea posibilităţii de a negocia şi de a semna un acord privind cooperarea poliţienească sau a unui memorandum de înţelegere la nivel ministerial.Un alt subiect importat aflat pe agenda discuţiilor l-a reprezentat gestionarea de către autorităţile române a frontierelor externe, prin consolidarea capacităţii structurilor cu atribuţii în domeniul migraţiei şi azilului, precum şi prin continuarea implementării Sistemului Integrat pentru Securitatea Frontierei.Totodată, a fost reiterată aprecierea părţii finlandeze cu privire la sistemul de supraveghere de la Marea Neagră (SCOMAR), în contextul vizitelor de documentare pe care experţii finlandezi le-au efectuat la Constanţa.Cele două delegaţii au abordat şi tema implementării Sistemului European de Supraveghere a Frontierelor (EUROSUR), context în care partea română şi-a exprimat intenţia de a atrage în acest proiect, în scopul dezvoltării sale, state din vecinătatea Uniunii Europene, inclusiv state riverane la Marea Neagră.Alături de ministrul Radu Stroe, din delegaţia M.A.I. au făcut parte secretarul de stat Bogdan Tohăneanu şi subsecretarul de stat, chestor şef de poliţie Marian-Grigore Tutilescu.