Întrevederea ministrului Radu Stroe, cu ambasadorul Republicii Austria la Bucureşti, ES Michael Schwarzinger

Ministrul Afacerilor Interne, Radu STROE, s-a întâlnit vineri, 1 februarie a.c., la sediul M.A.I., cu Ambasadorul Republicii Austria la Bucureşti, Excelenţa Sa Michael SCHWARZINGER. Pe agenda întâlnirii au avut loc discuţii privind aderarea la spaţiul Schengen, partea română manifestându-şi speranţa că statele membre vor lua o decizie favorabilă României cu ocazia Consiliului JAI din data de 7 martie 2013. De asemenea, ministrul Afacerilor Interne a mulţumit oficialilor austrieci pentru sprijinul constant acordat autorităţilor române în finalizarea procesului de aderare. La rândul său, ambasadorul Austriei a reiterat susţinerea pentru adoptarea unei decizii favorabile părţii române în martie 2013, subliniind că nu există nicio legătură între dosarele Schengen şi MCV. Totodată, cei doi oficiali au evidențiat nivelul înalt de colaborare între cele două ministere, fiind trecut în revistă şi stadiul parteneriatului româno – austriac în domeniul afacerilor interne. Cu această ocazie, ministrul Radu Stroe a evidenţiat buna colaborare instituită în cadrul Forumului Salzburg şi prin mecanismele reglementate de Tratatul de la Prüm, precum şi cooperarea poliţienească internaţională între cele două state, în care ataşaţii de afaceri interne şi ofiţerii de legătură români şi austrieci joacă un rol important.La finalul întrevederii, cei doi demnitari au reconfirmat dorinţa comună şi interesul de a aprofunda relaţiile şi cooperarea dintre cele două părţi în domeniul afacerilor interne, pe multiple planuri.La întâlnire, au mai participat secretarul de stat pentru Relaţia cu Parlamentul şi Guvernul, Bogdan Tohăneanu, şi chestor şef de poliţie Marian Tutilescu, şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut