Întrevederea oficială a domnului Lucian BODE, ministrul afacerilor interne, cu domnul Gerhard KARNER, ministrul federal de interne al Republicii Austria

Întrevederea oficială a domnului Lucian BODE, ministrul afacerilor interne, cu domnul Gerhard KARNER, ministrul federal de interne al Republicii Austria, a avut loc marți, 25 ianuarie 2022, la Viena, la sediul Ministerului Federal de Interne.

În acest cadru, a fost subliniat faptul că o componentă importantă a relației bilaterale o reprezintă comunitatea românească din Austria – a doua cea mai extinsă comunitate de cetățeni UE din Austria – foarte bine integrată și care contribuie activ la bunăstarea societății.

Cei doi demnitari au analizat cele mai recente dezvoltări și inițiative în domeniul afacerilor interne, cu accent pe prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere și a migrației ilegale.

Miniștrii au reiterat importanța măsurilor de creștere a capacității operaționale a statelor din Balcanii de Vest, în materie de returnări, management al frontierelor, azil, pentru gestionarea mai eficientă a migrației ilegale. O atenție particulară a fost acordată cooperării, cu sprijinul Ministerului român al Afacerilor Interne, în cadrul Platformei Comune de Coordonare, pentru realizarea de analize strategice în prevenirea și combaterea migrației ilegale pe ruta est-mediteraneană și a Balcanilor de Vest.

Domnul Lucian BODE, ministrul afacerilor interne, a evidențiat eforturile României de prevenire și combatere a migrației ilegale la frontierele externe ale Uniunii Europene, respectiv măsurile dispuse pentru descurajarea migrației secundare. Totodată, partea română a reiterat că obiectivul prioritar al României este aderarea la spațiul Schengen și a exprimat aprecierile sale pentru sprijinul Austriei în acest sens. „Vreau să subliniez că ne menținem obiectivul nostru legat de aderarea la spațiul Schengen. România și-a asumat toate obligațiile care decurg din acquis-ul Schengen, fără însă să beneficieze de aceste drepturi. Este necesar să ne fie recunoscut rolul esențial pe care îl avem în arhitectura de securitate a Uniunii Europene”, a declarat ministrul afacerilor interne, domnul Lucian BODE.

În context au fost adresate mulțumiri părții austriece pentru susținerea arătată constant României în procesul de aderare la Schengen, susținere ce a fost reconfirmată și cu ocazia acestei întâlniri.

La nivelul celor două părți va fi consolidată cooperarea pentru lupta împotriva infracționalității transfrontaliere și migrației ilegale. De asemenea, va fi continuată conlucrarea de specialitate dintre Departamentul pentru Situații de Urgență și structura similară austriacă, în contextul situației dificile generate de pandemia de coronavirus.

În prezenta celor doi miniștrii a fost acordată domnului Chestor de poliție Mihai Cătălin Necula – director general al Direcţiei Generale Afaceri Europene, Schengen şi Relaţii Internaţionale din cadrul MAI, decorația “Marea Cruce de Argint pentru servicii aduse Republicii Austria”, acordată de președintele federal austriac Alexander Van der Bellen. Distincția a fost acordată pentru excelenta colaborare pe timpul Președinției consiliului Uniunii Europene asigurată de cele două țări, în cadrul Forumului Salzburg, precum și susținerii unor inițiative comune.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore, detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână. Detalii aici

Bunuri de peste 300.000 de euro, descoperite de polițiști și procurori. Citește mai mult

Angajații MAI au gestionat peste 4.500 de intervenții de ordine publică și situații de urgență. Detalii aici

Cooperare polițienească internațională pentru combaterea criminalității. Citește mai mult

Acțiuni ale Poliției Române, în unitățile de învățământ și în zona acestora. Detalii aici

Sari la conținut