Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, domnul Gabriel OPREA, a avut joi, 15 octombrie 2015, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, o întâlnire de lucru cu Excelența Sa, domnul Paul BRUMMELL, Ambasadorul Marii Britanii la București. Cu acest prilej, vicepremierul Gabriel OPREA a subliniat faptul că între România şi Regatul Unit există o relaţie de parteneriat strategic, dezvoltată în special pe dimensiunea de securitate, respectiv cooperarea militară în teatrele de operaţii, combaterea criminalităţii și cooperarea în domeniul justiţiei.În cadrul întâlnirii a fost menționat sprijinul constant acordat autorităților române atât la nivel operativ, prin inițierea și dezvoltarea de investigații privind traficul de persoane, cât și la nivel strategic prin dezvoltarea unor proiecte de cooperare care vizează combaterea infracționalității române în Marea Britanie, cum ar fi dezvoltarea proiectului NEXUS, unde în prezent MAI participă cu un număr de 4 ofițeri la activităţi operative în conlucrare cu poliţiştii britanici.La rândul său, Ambasadorul Marii Britanii la București a apreciat colaborarea permanentă dintre autoritățile de aplicare a legii din cele două țări, precum și dialogul de nivel bilateral existent, exprimându-și dorința de a consolida parteneriatul pentru a atinge toate obiectivele aflate pe agenda comună.