Întrevederea viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, Cătălin Marian PREDOIU, cu domnul Christopher WRAY, directorul Biroului Federal de Investigații al Statelor Unite ale Americii

La data de 20 februarie 2024, domnul Cătălin Marian PREDOIU, viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, a avut o întrevedere cu domnul Christopher WRAY, directorul Biroului Federal de Investigații al Statelor Unite ale Americii.

Cei doi demnitari și-au exprimat aprecierea pentru excelenta cooperare dintre cele două instituții și au evidențiat angajamentul pentru continuarea acesteia.

În cadrul întrevederii ministrul român al Afacerilor Interne a evidențiat importanța activităților desfășurate în comun, cu accent pe componenta de combatere a criminalității organizate transfrontaliere, respectiv a drogurilor, traficului de persoane și a criminalității cibernetice. Din această perspectivă, Ministerul Afacerilor Interne acordă o atenție aparte destructurării rețelelor infracționale care, prin acțiunile lor desfășurate inclusiv pe teritoriul României, pun în pericol siguranța cetățenilor. “Cooperăm deja foarte bine cu FBI pe multiple direcții de combatere a criminalității și prin aceasta, de protecție a drepturilor cetățenilor noștri. Dezvoltarea acestei cooperări nu poate fi decât benefică pentru eficiența operațiunilor noastre naționale pe prioritățile stabilite, respectiv contracararea crimei organizate, a traficului de droguri, ființe umane, arme, a criminalității informatice și terorismului.”, a declarat ministrul Cătălin Predoiu.

De asemenea, a fost apreciat sprijinul acordat de către FBI pentru pregătirea și perfecționarea polițiștilor români în cadrul Academiei din Quantico – SUA, precum și în cadrul Biroului FBI la București. În contextul deciziei de reorganizare și dezvoltare a activităților desfășurate de Academia de Poliție din România, ministrul român a solicitat sprijinul partenerilor americani pentru susținerea procesului de reformă, în vederea  întăririi capacității instituționale a acestei instituții de învățământ: “Dorim să construim un parteneriat între Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și Academia de Poliție a FBI de la Quantico. Dorim să construim, în perspectivă, o mentalitate, atitudine față de profesie și cultură instituțională care să ridice eficiența acțiunii MAI într-un context în care fenomenul criminologic devine din ce în ce mai sofisticat și integrat internațional. Deschidem căi de dezvoltare care vor continua pe parcursul mai multor ani și care vor include, obligatoriu în următorii ani, regândirea și modernizarea tuturor structurilor MAI, adaptarea lor la această nouă dinamică și complexitate a provocărilor. Mulțumesc angajaților MAI și partenerilor americani angrenați în aceste forme de cooperare cu impact direct și pozitiv asupra siguranței cetățenilor români. Mulțumesc directorului FBI, Cristopher Wray, pentru deschiderea și receptivitatea arătate în discuțiile noastre pe care am convenit să le continuăm cu aplicație practică în măsuri concrete de cooperare”.

 

              


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut