Învestirea în funcție a noului inspector general al IGPR

Astăzi a avut loc învestirea în funcție a noului inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române, domnul chestor general Ioan Buda. Ședința s-a desfășurat la sediul IGPR, fiind condusă de ministrul afacerilor interne, Carmen Dan.De asemenea, începând de astăzi la conducerea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a fost împuternicit comisarul șef Adrian Popescu, care a ocupat până în prezent funcția de adjunct al inspectorului general al Poliției de Frontieră.Referitor la situația domnului chestor principal de poliție Cătălin Ioniță, menționăm că din momentul încetării împuternicirii sale la conducerea Inspectoratului General al Poliției Române, acesta a revenit pe funcția câștigată prin concurs, potrivit legii.Conform prevederilor legale, un polițist poate fi eliberat dintr-o funcție ocupată prin concurs în cazul în care pe numele său a fost pusă în mișcare acțiunea penală și dobândește calitatea de inculpat. Facem precizarea că în acest moment, Ministerul Afacerilor Interne nu a primit nicio informare oficială de la vreo instituție a statului cu privire la punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva acestuia.Astfel, în acest moment, Ministerul Afacerilor Interne nu este în situația legală care să permită schimbarea domnului chestor principal Cătălin Ioniță din postul de director general al Direcției Generale Anticorupție. Acest lucru se poate face numai la solicitarea acestuia.De asemenea, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut