Ministerul Afacerilor Interne vă invită, mâine, 9 noiembrie, în intervalul orar 9.00-12.00, la un eveniment informativ – educativ, organizat în contextul programului „Școala Altfel”.
Elevii de toate vârstele vor avea ocazia să viziteze sediul Ministerului Afacerilor Interne, biroul ministrului și balconul clădirii. Angajații MAI le vor prezenta atribuțiile principalelor structuri și echipamentele, autospecialele și motocicletele folosite în misiunile curente.
De asemenea, elevii vor avea ocazia să urce într-unul dintre elicopterele MAI.
Jurnaliștii interesați să filmeze aterizarea elicopterului sunt așteptați la sediul MAI din Piața Revoluției nr. 1A, începând cu ora 7, aterizarea fiind programată pentru ora 7.30.
Precizăm că primele grupuri de copii vor sosi începând cu ora 9.