Invitatie inaugurare puncte de prim-ajutor pe plajă în Mamaia, Eforie Nord, Costinești și Neptun

Duminică, 12 iunie a.c., ora 11.00, în stațiunea Mamaia din județul Constanța, va avea loc inaugurarea punctelor de prim-ajutor amplasate, în premieră, în principalele stațiuni ale litoralului românesc unde au fost înregistrate cele mai multe situații de urgență din ultimii 5 ani. La evenimentul organizat pe faleza din dreptul Hotelului Ovidiu din stațiunea Mamaia vor participa Secretarul de Stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed ARAFAT și inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, general de brigadă dr. Ovidiu VASILICĂ.De asemenea, cu această ocazie vor fi prezentate toate măsurile luate de IGSU pentru buna desfășurare a sezonului estival 2016. * * * O abordare nouă pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, proiectul urmărește îmbunătățirea modului în care este acordată asistența medicală de urgență și creșterea gradului de securitate a cetățenilor care vin pe litoral, prin mobilizarea forțelor și mijloacelor tehnice specifice intervenției în cazul producerii diverselor situații de urgență.Punctele de prim-ajutor amplasate pe plajele din Mamaia, Eforie Nord, Costinești și Neptun vor fi încadrate în permanență cu paramedici SMURD din cadrul IGSU, pregătiți să răspundă urgențelor medicale ce pot apărea în rândul celor prezenți în aceste stațiuni.Totodată, pentru optimizarea timpului de răspuns, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Constanța va înființa 9 puncte de lucru temporare, încadrate cu câte o autospecială de stingere cu apă și spumă, suplimentar față de cele 10 subunități de intervenție existente în prezent.Toți cei care doresc să participe la acest eveniment sunt așteptați, începând cu ora 10.30, în zona pontonului din stațiunea Mamaia. Reprezentanții mass-media vor avea oportunități de imagine cu tehnica și echipele care vor interveni pe litoral.Biroul Informare și Relaţii Publice-IGSU


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut