Invitatie – Ziua Internationala a Muzeelor

Casa de Cultură a Ministerului Administraţiei şi Internelor în colaborare cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, vă invită vineri, 14 mai a.c., la manifestarea dedicată Zilei Internaţionale a Muzeelor. Evenimentul se va desfăşura la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, începând cu ora 11.30, Sala Multifuncţională, prilej cu care vor fi susţinute o serie de prelegeri de către reprezentanţi ai organizatorilor şi ai Muzeului Naţional al Poliţiei Române. Cu această ocazie, Muzica Militară Reprezentativă a Jandarmeriei Române va interpreta un moment muzical. * * *Jurnaliştii acreditaţi pe lângă M.A.I. sunt invitaţi să participe la acest eveniment. Persoană de contact: d-na Petrescu Diana – tel. 0723.207.897.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut