În perioada 30.04.2009 – 03.05.2009, cu ocazia sărbătoririi zilei de 1 Mai – Ziua Internaţională a Muncii, conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa a dispus adoptarea unor măsuri speciale în vederea asigurării unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică în zonele şi staţiunile de pe litoral unde se aşteaptă un aflux de turişti. În această perioadă, dispozitivele de menţinere a ordinii publice vor fi prezente, cu precădere, în staţiunile Mamaia, Neptun şi Costineşti dar şi în celelalte zone turistice de pe litoralul Mării Negre unde vor avea loc manifestări cultural-sportive, serbări câmpeneşti precum şi în locurile şi mediile cu afluenţă de persoane. Aceste dispozitive vor fi organizate şi în patrule mixte formate din poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră.Măsuri specifice de fluidizare a traficului şi prevenire a accidentelor rutiere vor fi luate şi de către lucrătorii Poliţiei Rutiere, fiind cunoscut faptul că drumurile către litoral (mai ales DN 39) cunosc valori ridicate de trafic în această perioadă. Astfel, poliţiştii rutieri vor intensifica acţiunile şi controalele filtru pentru depistarea persoanelor care încalcă prevederile legislaţiei rutiere. Pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu violenţă, în apropierea barurilor, cluburilor şi a restaurantelor din staţiunile de pe malul Mării Negre vor fi prezente echipaje special constituite în vederea evitării oricăror evenimente nedorite.Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor vor organiza acţiuni şi controale la agenţii economici ce oferă spre vânzare bunuri şi produse alimentare la serbările câmpeneşti, în pieţe, târguri pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor specifice, asigurându-se proteţia cetăţenilor în calitate de cumpărători şi comsumatori.Ţinând cont de faptul că în ultimii ani nu au mai fost înregistrate evenimente deosebite în această perioadă, situaţia fiind ţinută sub control în mod profesionist de către poliţiştii constănţeni, le dorim tuturor o vacanţă liniştită! IPJ CONSTANŢA- COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE