IPJ Vaslui verifică informațiile referitoare la persoane care ar fi împiedicate să voteze

Având în vedere aspectele prezentate în mass-media legate de existenţa unor suspiciuni referitoare la faptul că mai mulţi reprezentanţi ai unor primării din judeţ intenţionează să reţină cărţile de identitate ale cetăţenilor care primesc ajutor social pentru ca aceştia din urmă să nu-şi exercite dreptul de a participa la referendum, conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui a dispus de îndată măsuri pentru a contracara orice faptă care se constituie în infracţiune. Astfel, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului de Ordine Publică s-au sesizat din oficiu şi au demarat cercetări pentru a stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de împiedicare prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 52 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare.În fapt, poliţiştii vor verifica în mai multe comune din judeţul Vaslui dacă există cărţi de identitate reţinute de reprezentanţi ai primăriilor. În cazul în care există persoane cărora le-au fost reţinute cărţile de identitate, le recomandăm să se adreseze la orice unitate de poliţie pentru a fi demarate cercetări în conformitate cu legislaţia în vigoare. Legea 3/2000 prevede la art. 52 următoarele: „împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi”.Centrul de Comunicare Judeţean Vaslui


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut