Jandarmeria acţionează pentru combaterea furturilor de ţiţei

În contextul măsurilor comune derulate între Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi S.C. Conpet S.A., pe linia prevenirii sustragerilor de ţiţei din conductele de transport, pe baza unor date puse la dispoziţie de către S.C. Conpet S.A., efective de jandarmerie împreună cu reprezentanţi ai societăţii au dispus efectuarea unor acţiuni de acest gen, la nivelul mai multor judeţe. Pe timpul acţiunilor derulate în comun, în ultimele 48 de ore au fost constatate următoarele fapte:1. În localitatea Icoana, din judeţul Olt, efective din cadrul Jandarmeriei Olt şi reprezentanţi ai Conpet S.A. au dispus efectuarea unei operaţiuni de decopertare a solului care acoperea conducta de transport produse petroliere. În urma operaţiunii, a fost descoperită o instalaţie artizanală montată pe conducta de ţiţei. Instalaţia a fost aplicată prin sudură, fiind compusă dintr-o ţeavă de aproximativ 25 cm pe care erau montaţi doi robineţi cu bilă. Precizăm că, în momentul descoperirii instalaţiei, nu au fost identificate urme de ţiţei care să fi indicat utilizarea instalaţiei. Prin descoperirea şi îndepărtarea instalaţiei artizanale s-au prevenit eventuale atacuri la conductă, precum şi producerea unor avarii tehnologice urmate de poluarea mediului înconjurător.2. În judeţul Dâmboviţa, o patrulă auto de jandarmerie a observat, cu ajutorul unui dispozitiv de vedere pe timp de noapte, un grup de persoane şi un autotren, care se aflau pe un câmp din zona localităţii Brezoaiele, în apropierea tronsonului de conductă. Jandarmii s-au deplasat în zona respectivă, timp în care autotrenul a părăsit câmpul, dar au continuat urmărirea acestuia, reuşind să îl oprească cu ajutorul unui echipaj al Poliţiei Dâmboviţa. În urma verificărilor, jandarmii au descoperit în remorca autotrenului un recipient de metal în care se aflau aproximativ 50 de tone de combustibil, sustras din conducta magistrală Cartojani – Ploieşti, cu ajutorul unei instalaţii artizanale. De asemenea, şoferului (singura persoană care se afla în autotren) i-au fost întocmite actele premergătoare cercetării penale, fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.3. Un echipaj din cadrul Jandarmeriei Brăila a surprins în flagrant un bărbat, în timp ce sustrăgea combustibil petrolier din conducta magistrală de transport ţiţei, aflată pe un câmp din apropierea localităţii brăilene Zăvoaia. Jandarmii brăileni s-au constituit în două echipe de acţiune în apropierea canalului magistral care face legătura între localităţile Zăvoaia şi Însurăţei şi au observat, iniţial, trei bărbaţi care încărcau mai multe bidoane cu produs petrolier, folosindu-se în acest scop de o instalaţie artizanală montată pe conducta respectivă. În urma somaţiilor verbale, jandarmii l-au reţinut pe unul dintre aceştia, Cornel S., în vârstă de 43 ani. Ceilalţi doi au reuşit să fugă cu un atelaj hipo, dar au fost reţinuţi în scurt timp cu ajutorul lucrătorilor de poliţie din zonă. În imediata apropiere a locului faptei, jandarmii au găsit 36 recipiente din plastic în care se aflau peste 500 de litri de ţiţei. De asemenea, au constatat că, pentru a nu lăsa urme, suspecţii au montat pompa manuală pe o prelată, iar decopertarea terenului a fost executată în aşa fel încât să nu atragă atenţia. Bărbatului surprins în flagrant i-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, acesta fiind predat lucrătorilor Postului de Poliţie al comunei Zăvoaia, în vederea continuării cercetărilor. I.G.J.R. – Serviciul Informare, Relaţii Publice, Reprezentare şi Protocol


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut