Jandarmeria Română asigură ordinea publică pe timpul Sărbătorilor Pascale

Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, aproximativ 9000 de jandarmi vor acţiona în patrule mixte pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică la nivelul ţării şi pentru prevenirea faptelor antisociale (cerşetorie, vagabondaj, tâlhării, prostituţie, consum de băuturi alcoolice în locuri nepermise, consum sau trafic de droguri, acte de violenţă etc.) Pentru desfăşurarea într-un climat normal a manifestărilor religioase prilejuite de Învierea Domnului, 2900 de jandarmi vor fi prezenţi în zona a peste 800 lăcaşe de cult, din 240 de localităţi, pe timpul oficierii slujbelor religioase, precum şi pe căile de acces către acestea.Premergător acestei perioade, vor fi intensificate măsurile de ordine publică şi se vor desfăşura acţiuni cu precădere în zonele şi arterele intens circulate, în preajma discotecilor, restaurantelor, cluburilor de noapte, urmărind descurajarea persoanelor care tulbură ordinea şi liniştea publică sau comit alte fapte antisociale. De asemenea, jandarmii vor fi prezenţi în zonele unde se preconizează a fi mari aglomerări de persoane (gări, autogări, pieţe, târguri, metrou etc.), la manifestările cultural-artistice organizate în această perioadă, în zonele cu potenţial criminogen ridicat, precum şi în zonele de agrement, staţiunile turistice montane şi litoralul Mării Negre. Jandarmii vor desfăşura acţiuni punctuale sau de patrulare, în cooperare cu celelalte instituţii abilitate, atât în mediul urban cât şi în cel rural, cu precădere în zonele şi arterele intens circulate, în preajma restaurantelor şi cluburilor de noapte, urmărind identificarea şi descurajarea persoanelor care tulbură liniştea publică. În Capitală, în perioada Sărbătoririi Paştelui, aproximativ 600 de jandarmi din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti vor acţiona în zona a 19 lăcaşuri de cult (13 de rit ortodox şi 6 de rit catolic), pe căile de acces către acestea, precum şi pe timpul oficierii slujbelor religioase, dar şi în zona parcurilor, a locurilor de agrement şi a pădurilor limitrofe Bucureştiului. Jandarmeria montană sfătuieşte turiştii care aleg să petreacă Paştele la munte, să nu se aventureze pe traseele turistice fără echipament adecvat, să aibă în permanenţă asupra lor un telefon mobil pentru a anunţa la numărul de urgenţă 112 dacă se află în situaţii dificile sau sunt martorii unui incident. Pentru evitarea evenimentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică, Jandarmeria face următoarele recomandări:- cei care participă la manifestările religioase să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură; – în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi; – să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.), să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia;- să manifeste atenţie pe timpul deplasării cu lumânările aprinse în autovehicule, pe traseele de deplasare, precum şi pe timpul slujbelor religioase.I.G.J.R. – Serviciul Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut