Jandarmii au prins un bărbat care încerca să fure fier din zona de siguranță a căii ferate

La data de 2 mai a.c., în jurul orei 11.00, o patrulă a Jandarmeriei Capitalei, a surprins în flagrant un bărbat de 23 de ani care săpa în căutare de fier la doi metri de calea ferată, în apropiere de zona Pod Constanţa. Jandarmii au oprit persoana respectiva asupra căreia au fost găsite mai multe unelte folosite la săpat precum şi un cablu electric lung de 12 metri pe care reuşise să-l sustragă şi au condus-o pentru continuarea verificărilor la Postul de Poliţie T.F. Griviţa. Bărbatul, riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de pătrundere fără drept în zone de siguranţă a infrastructurii feroviare precum şi de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a căii ferate, a materialului rulant, precum şi a instalaţiilor, accesoriilor sau a altor componente ale acestora, conform Legii nr. 289 din 2005 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional în domeniul transportului pe calea ferată.I.G.P.R. – Compartimentul Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut