Vineri, 12 noiembrie, va avea loc la Hotelul Howard Johnson din Bucureşti (Calea Dorobanților 5-7) conferinţa de lansare a proiectului „Procese decizionale eficiente la nivelul administraţiei publice locale din România”. Unitatea de Politici Publice implementează proiectul beneficiind de serviciile de consultanță furnizate de Jacobs&Associates, Legicon, Agora Est Consulting și Centrul de Analiză și Dezvoltare Instituțională – Eleutheria (CADI). Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, axa prioritară 1 „Îmbunătăţiri de structură şi proces ale managementului ciclului de politici publice”.Beneficiarii proiectului sunt 20 de instituţii publice locale, primării ale municipiilor şi consilii judeţene, fiecare reprezentată prin 3 persoane cu funcţii de execuţie şi 3 persoane cu funcţii de conducere, precum și 10 persoane din Unitatea de Politici Publice cu responsabilităţi în promovarea politicilor publice la nivelul administraţiei publice locale. În total, se estimează că 130 de persoane vor fi beneficiari direcţi ai acestui proiect.Valoarea totală a proiectului este de 9.988.823,28 lei, din care:• 8.388.146,00 lei, valoarea totală eligibilă, din care:o 7.129.924,10 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă finanţată din Fondul Social European, reprezentând 85% din valoarea totală eligibilă a proiectului;o 1.258.221,90 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă finanţată de la bugetul naţional, reprezentând 15% din valoarea totală eligibilă a proiectului;• 210.000,00 lei, valoarea cheltuielilor neeligibile ale proiectului, acoperită din fondurile bugetului de stat.Valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile este de 1.390.677,28 lei, acoperită din fondurile bugetului de stat. Obiectivul strategic al proiectului vizează perfecționarea a competențelor resursei umane din instituțiile publice de la nivel local, obiectiv strategic care va fi atins prin asigurarea transferului de know-how în urma unor cursuri de formare profesională și schimburi de bune practici din instituții similare din statele membre ale Uniunii Europene, precum și prin implementarea funcțională a ciclului politicilor publice în instituțiile publice de la nivel local prin intermediul unor exerciții pilot pe teme actuale de politici publice.Pe termen lung impactul implementării activităților proiectului se va reflecta asupra cetăţenilor ce vor beneficia de serviciile furnizate de structurile administraţiei publice locale din municipiile şi judeţele beneficiare, în urma îmbunătăţirii cadrului instituțional de formulare și planificare a politicilor publice. Aceste structuri sunt Consiliul Judeţean Brăila, Consiliul Judeţean Harghita, Consiliul Judeţean Braşov, Consiliul Judeţean Giurgiu, Primăria Gura Humorului, Primăria Piatra-Neamţ, Primăria Vaslui, Primăria Buzău, Primăria Tulcea, Primăria Mangalia, Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, Primăria Băileşti, Primăria Târgul-Jiu, Primăria Caransebeş, Primăria Deva, Primăria Arad, Primăria Mediaş, Primăria Cluj-Napoca, Primăria Bistriţa, Primăria Zalău.Conferinţa de lansare a proiectului va reuni reprezentanţi ai administrației publice centrale și locale, ai societăţii civile, specialişti în domeniul politicilor publice din universităţi, organizații internaţionale, precum şi alţi factori interesaţi de îmbunătăţirea capacităţii instituţionale privind formularea de politici publice la nivelul administrației publice locale.Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni, respectiv în intervalul noiembrie 2009 – noiembrie 2011.