Marţi, 19 octombrie, va avea loc la Hotelul Howard Johnson (Calea Dorobanţilor 5-7) din Bucureşti conferinţa de lansare a proiectului „Proces decizional la nivelul M.A.I. – eficienţă şi coerenţă”. Unitatea de Politici Publice implementează proiectul beneficiind de serviciile de consultanţă furnizate de Jacobs&Associates, Legicon, Agora Est Consulting şi Centrul de Analiză şi Dezvoltare Instituţională – Eleutheria (CADI). Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, axa prioritară 1 „Îmbunătăţiri de structură şi proces ale managementului ciclului de politici publice”.Beneficiarii proiectului sunt reprezentaţi de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, structuri ale aparatului central şi structuri subordonate, cu rol strategic în elaborarea şi dezvoltarea de politici publice, după cum urmează: – personal de execuţie din cadrul MAI;- factori de decizie de la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor.Total estimat: 350 persoane beneficiari direcţiValoarea totală a proiectului, aprobată prin OMAI nr. 170 din 30.07.2009 şi modificată prin OMAI nr. 6 din 14.01.2010 este de 4.892.680,78 lei, din care:• 4.692.980,78 lei, valoarea totală eligibilă, din care:o 3.989.033,66 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă finanţată din Fondul Social European, reprezentând 85% din valoarea totală eligibilă a proiectului;o 703.947,12 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă finanţată de la bugetul naţional, reprezentând 15% din valoarea totală eligibilă a proiectului;• 199.700 lei, valoarea cheltuielilor neeligibile ale proiectului, acoperită din fondurile bugetului de stat.Valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile este de 813.815,05 lei, acoperită din fondurile bugetului de stat. Obiectivul strategic al proiectului vizează perfecţionarea competenţelor angajaţilor ministerului, obiectiv ce va fi atins prin asigurarea transferului de know-how în urma unor cursuri de formare, schimburi de bune practici din instituţii similare din ţări UE, precum şi prin implementarea funcţională a ciclului politicilor publice în departamentele strategice ale ministerului prin intermediul unor exerciţii pilot pe problematica politicilor publice.Pe termen lung impactul implementării activităţilor proiectului se va reflecta asupra cetăţenilor ce vor beneficia de serviciile furnizate de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi structurile subordonate, în urma îmbunătăţirii cadrului instituţional de formulare şi planificare a politicilor publice.În cadrul evenimentului de lansare vor fi discutate modalităţile concrete de atingere a obiectivului şi a rezultatelor directe – Ghid privind formularea politicilor publice şi a unei Strategii pentru îmbunătăţirea procesului de luare a deciziilor în Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi creşterea competenţelor necesare formulării, adoptării, monitorizării şi evaluării politicilor publice.Conferinţa de lansare a proiectului va reuni oficialităţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor, reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul politicilor publice din universităţi, organizaţii internaţionale, reprezentanţi ai Unităţilor de Politici Publice din celelalte ministere, precum şi alţi factori interesaţi de îmbunătăţirea capacităţii instituţionale privind formularea de politici publice la nivelul administraţiei publice centrale.Durata de implementare a proiectului este de 22 de luni, respectiv în intervalul august 2009 – mai 2011. Persoana de contact pentru mai multe detalii referitoare la proiectul „Proces decizional la nivel M.A.I. – eficienţă şi coerenţă”, este doamna Adina ŞIMANDAN, expert în cadrul Unităţii de Politici Publice din M.A.I., tel. 021 3037080 int. 10572, e-mail simandan.adina@mai.gov.ro.