În această dimineaţă, poliţiştii au efectuat 12 descinderi în Bucureşti, Constanţa, Tulcea şi Buzău, la domiciliile mai multor suspecţi de fraude informatice. De la locuinţele acestora au fost ridicaţi peste 50.000 U.S.D., precum şi aparatură electronică folosită la săvârşirea infracţiunilor. În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Teleorman, cu sprijinul B.C.C.O. Bucureşti, B.C.C.O. Constanţa, S.C.C.O. Tulcea şi S.C.C.O. Buzău, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Teleorman, au efectuat 12 percheziţii domiciliare pentru destructurarea unei grupări specializată în comiterea de infracţiuni din sfera criminalităţii informatice (licitaţii fictive pe internet).În urma descinderilor (şapte în Teleorman, două în Bucureşti şi câte una în Constanţa, Tulcea şi Buzău), 10 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Teleorman pentru audieri.De asemenea, de la locuinţele membrilor grupării infracţionale, poliţiştii au ridicat aparatură electronică (PC-uri, laptop-uri), suporţi optici şi magnetici de stocare a datelor, telefoane mobile, cartele telefonice, cărţi de credit, 50.000 USD, 500 de euro şi aproape 6.000 de lei. Persoanele în cauză sunt cercetate pentru constituire în grup infracţional organizat, înşelăciune şi infracţiuni informatice.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice