Liderii unei grupări specializate în trafic de droguri, reţinuţi

Poliţiştii antidrog din cadrul B.C.C.O. Piteşti, sub coordonarea D.I.I.C.O.T.- S.T. Piteşti au depistat patru membri ai unei grupări infracţionale, cu preocupări pe linia traficului de droguri şi de substanţe cu efecte pshihoactive. În urma percheziţiilor auto şi domiciliare efectuate la cei patru suspecţi, au fost descoperite şi ridicate peste jumătate de kilogram de substanţe de tip „etnobotanic”, 30 de grame de cannabis, sume mari de bani în lei şi în valută şi documente.La data de 29 august a.c., poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul B.C.C.O. Piteşti, sub coordonarea D.I.I.C.O.T.- S.T. Piteşti, au efectuat o acţiune pe raza municipiului Piteşti, pentru identificarea şi prinderea membrilor unei grupări infracţionale, care se ocupă cu traficul de droguri şi de substanţe cu efecte pshihoactive. În urma cercetărilor demarate în urmă cu aproximativ două luni, s-a stabilit faptul că, gruparea acţiona pe raza municipiului Piteşti şi a altor localităţi din judeţul Argeş. Membrii reţelei procurau cantităţi importante de cannabis şi produse de tip ”etnobotanic” (în stare lichidă sau purvelurentă) din Anglia, Slovacia, Olanda şi Spania. Ulterior, aceştia le combinau cu diferite substanţe, pentru a creşte cantitatea, după care le porţionau, le ambalau şi le vindeau sub formă de doze.Drogurile erau comandate de pe diferite site-uri, prin intermediul internetului şi erau primite prin colete poştale, după ce suspecţii achitau contravaloarea acestora prin transferuri bancare. Din investigaţii, a reieşit faptul că, zilnic aveau loc peste 50 – 60 de „tranzacţii” de droguri.La data de 29 august a.c., poliţiştii antidrog au prins, în urma unui flagrant, trei lideri ai grupării infracţionale, cu vârste cuprinse între 20 şi 23 de ani, toţi din municipiul Piteşti, în timp ce distribuiau stupefiante mai multor consumatori. De asemenea, în noaptea de 29 spre 30 august a.c., poliţiştii Serviciului Antidrog au prins în flagrant, în municipiul Piteşti, un alt membru al grupării infracţionale, de 26 de ani, din Câmpulung, în timp ce vindea unor consumatori 5 grame de cannabis, contra sumei de 300 de lei.În urma percheziţiilor efectuate asupra autoturismelor folosite de către cei trei lideri, dar şi la domiciliile acestora, au fost descoperite 500 de grame de substanţe de tip „etnobotanic” (purvelurentă), 30 de grame de cannabis ambalat şi porţionat în doze de 0,10 gram, precum şi ambalaje şi instrumente folosite la porţionarea şi dozarea drogurilor. Au mai fost găsite sume importante de bani în lei, euro, dolari ţi franci elveţieni (60.000 de lei, 1.000 de euro, 500 de franci elveţieni, 300 de USD), precum şi acte de identitate ale unor consumatori care nu aveau banii necesari pentru procurarea drogurilor şi lăsau documentele drept garanţie.La percheziţiei efectuată la reşedinţa suspectului de 26 de ani, au fost găsite şi ridicate mai multe recipiente ce conţineau aproximativ 30 de grame de cannabis, ascunse în congelator. Din cercetări, a reieşit că acesta îşi procura drogurile din Bucureşti şi le comercializa unor consumatori de pe raza judeţului Argeş.Împotriva celor trei lideri ai grupări s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Argeş, cu propunere de arestare preventivă.În cauză, au fost puse în executare 30 de mandate de aducere.Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşiri infracţiunilor prevăzute de art. 2 din Legea 143/2000 si art. 16 din Legea 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.La acţiunea care s-a desfăşurat cu sprijinul Instituţiei Prefectului Argeş, au participat şi jandarmi din cadrul I.J.J. Argeş. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut