M.A.I., partener în cadrul „Decadei acţiunii pentru siguranţă rutieră 2011-2020”

‘Decada acţiunii pentru siguranţă rutieră 2011-2020’ – iniţiativă a Adunării Generale a ONU pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră şi reducerea numărului accidentelor rutiere din întreaga lume – a fost lansată miercuri, 11 mai a.c., în Bucureşti.Ministerul Administraţiei şi Internelor – prin Inspectoratul General al Poliţiei Române, Direcţia Rutieră – s-a alăturat iniţiativei Adunării Generale a ONU, parteneriatului cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii România, Parteneriatului Român de Siguranţa Rutieră şi Federaţia Internaţională a Drumurilor, având drept scop creşterea gradului de siguranţă rutieră, prin informarea opiniei publice cu privire la importanţa adoptării unui comportament rutier corect şi, totodată, intensificarea eforturile comune în vederea reducerii numărului de victime ale accidentelor rutiere.Evenimentul public de lansare a ‘Decadei acţiunii pentru siguranţă rutieră 2011-2020’ s-a bucurat de prezenţa a numeroşi elevi, studenţi, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, persoane publice, asociaţii şi organizaţii de profil, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mass-media.La eveniment au fost amenajate diverse ateliere educaţionale privind siguranţa/educaţia rutieră, au fost efectuate demonstraţii şi cursuri de acordare a primului ajutor şi au fost prezentate filme privind educaţia rutieră, videoclipuri cu tematica ‘siguranţa rutieră’. Ataşat regăsiţi un film realizat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, în cadrul căruia sunt prezentate principalele cauze ale accidentelor rutiere din România şi măsurile necesare pentru prevenirea acestora. INFORMAŢII DE BACKGROUND :În martie 2010, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a stabilit perioada 2011-2020 ca fiind ‘Decada Acţiunii pentru Siguranţa Rutieră (Decade of Action for Road Safety)’, cu scopul de a stabiliza şi ulterior de a reduce nivelul prognozat al accidentelor rutiere din întreaga lume. Lansarea la nivel mondial a acestei campanii iniţiată de Organizaţia Naţiunilor Unite are loc în toate ţările din lume în aceeaşi zi, 11 Mai 2011. Campania îşi propune să atragă atenţia tuturor categoriilor de participanţi la trafic cu privire la importanţa adoptării unui comportament rutier corect şi să mobilizeze factorii răspunzători de siguranţa rutieră să dezvolte strategii şi să intensifice eforturile pe parcursul celor 10 ani în vederea reducerii victimizării rutiere. Cu acest prilej, fiecare stat organizează un eveniment oficial de lansare, la care participă autorităţi cu atribuţii în domeniul siguranţei rutiere, asociaţii şi organizaţii de profil, reprezentanţi ai societăţii civile, reprezentanţi mass-media etc.Film M.A.I.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut