Astăzi, 7 februarie a.c., începând cu ora 12.00, la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a avut loc o conferinţă de presă susţinută de secretarul de stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului, Mihai Capră, şi subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat, având ca temă situaţia actualizată cu privire la intervenţia autorităţilor pentru limitarea efectelor fenomenelor meteorologice în unele zone ale ţării.În acest context, secretarul de stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului, Mihai Capră a declarat că, pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice nefavorabile, acţionează 3.973 de angajaţi ai M.A.I., cu 1.598 de autospeciale, iar numărul acestora poate fi suplimentat cu peste 9.200 de lucrători.De asemenea, oficialul M.A.I. a precizat că, la nivel naţional, sunt blocate 237 de drumuri judeţene, iar 127 de localităţi sunt izolate din cauza condiţiilor meteo, cele mai dificile situaţii înregistrându-se în judeţele Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Buzău şi Călăraşi.Secretarul de stat Mihai Capră a subliniat buna cooperare între autorităţile centrale şi cele de la nivel local pentru gestionarea situaţiilor create ca urmare a fenomenelor meteorologice din ultima perioadă.Înregistrare audio conferinţă de presă