Magazinele care comercializează substanţe tip ,,spice”, controlate

În perioada 22 – 25 septembrie a.c., echipe mixte formate din poliţişti şi specialişti de la celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, au verificat activitatea mai multor magazine care comercializează, pe raza Capitalei, substanţe tip ,,spice”. Au fost ridicate peste 1.400 de plicuri cu produse etnobotanice şi aproximativ o jumătate de kilogram de substanţe, iar activitatea a trei dintre magazine a fost suspendată. În această perioadă, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul Antidrog, cu spriinul poliţiştilor Serviciului de Investigare a Fraudelor, Serviciului Poliţiei de Intervenţie Rapidă şi cu poliţişti din cadrul Secţiilor 8 şi 19 Poliţie din cadrul D.G.P.M.B., specialişti din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică, Gărzii Financiare, Oficiului pentru Protecţia Consumatorului, Inspectoratului Teritorial de Muncă şi ai Direcţiei Agricole, au efectuat controale la magazinele care comercializează subtanţe tip “spice” (etnobotanice). Poliţiştii au vizat, în special, magazinele şi zonele adiacente acestora în care vânzarea şi consumul de produse tip “spice” (etnobotanice) se manifestă vizibil, tulbură liniştea şi ordinea publică şi creează stări de disconfort social.La acţiune au participat aproape 90 de poliţişti care au verificat 14 magazine. În urma activităţilor desfăşurate au fost ridicate 456 gr. de substanţe tip ,,spice” şi 1.444 de plicuri cu substanţe de acest tip. Pentru neregulile depistate au fost întocmite 12 dosare penale în care sunt cercetate 13 persoane. Totodată, au fost aplicate sancţiuni în valoare de 65.000 de lei şi au fost ridicaţi în vederea confiscării peste 1.000 de lei. De asemenea, activitatea a trei dintre magazinele controlate a fost suspendată. Toate substanţele ridicate au fost înaintate către Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, din cadrul IGPR, pentru expertizare.În cauzele date se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, oferire, punere în vânzare, vânzare, distribuire, livrare cu orice titlu, trimitere, transport, procurare, cumpãrare, deţinere ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc şi de mare risc, fãrã drept”, fapte prevăzute şi pedepsite de Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi evaziune fiscală, faptă prevăzută de Legea 241/2005.Poliţiştii antidrog continuă investigaţiile pentru identificarea şi tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate în activităţi ilicite cu astfel de substanţe. I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut