Mai multe acte de identitate eliberate în semestrul I 2011

În Semestrul I 2011, Serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor şi Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date au eliberat un număr de 1.052.444 acte de identitate, cu 77.683 mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010.Cu toate acestea, din analiza datelor înregistrate în Registrul Naţional de Evidenţa Persoanelor a reieşit faptul că, un număr de 763.006 cetăţeni români nu au solicitat eliberarea cărţii de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani sau la expirarea termenului de valabilitate al actului de identitate, în termenele prevăzute de art. 14, alin (1) şi art. 18, alin (3) din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, cu modificările şi completările ulterioare. Ca urmare, adresăm rugămintea către toţi cetăţenii români deţinători de acte de identitate să verifice data la care expiră termenul de valabilitate al acestuia şi, în condiţiile în care valabilitatea a expirat, să solicite eliberarea unui nou act de identitate serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor pe a cărui rază de competenţă au domiciliul sau reşedinţa.De asemenea, invităm toţi copiii care au împlinit vârsta de 14 ani să solicite eliberarea primului act de identitate în termen de 15 zile de la împlinirea acestei vârste.Informăm cetăţenii români, cu privire la faptul că, serviciile oferite acestora de către instituţiile publice sau agenţii economici se realizează pe baza unui act de identitate valabil, iar cartea de identitate este şi document de călătorie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene.Pentru a veni în sprijinul persoanelor netransportabile, ori care domiciliază în localităţi aflate la distanţe mari faţă de serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor, se pot organiza deplasări în teren, pentru preluarea documentelor necesare şi a imaginii cetăţenilor, cu staţia mobilă. În astfel de acţiuni, în Semestrul I 2011, s-au soluţionat 21.307 de cereri ale cetăţenilor, acestea fiind rezultatul unei colaborări eficiente a structurilor de evidenţă a persoanelor cu autorităţile locale.D.E.P.A.B.D. – Compartimentul Comunicare


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut